DECIZIE – Centrele de vaccinare din Ungheni și Iernut vor utiliza vaccinul produs de compania Moderna, în loc de Astra Zeneca

0
511

CAMPANIA DE VACCINARE. Începând de marți, 20 aprilie 2021, centrele de vaccinare din Ungheni (de la Căminul Cultural – Ungheni nr. 110/B) și Iernut (de la Sala de Sport – str. Iuliu Maniu nr. 4) vor utiliza vaccinul produs de compania Moderna pentru imunizarea populației – până acum, cele două centre imunizau populația cu vaccinul produs de Astra Zeneca. Modificarea a fost aprobată de Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19, în urma propunerii prefectului județului Mureș, Mara Togănel, făcută în urma consultărilor cu reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Mureș.

 

În principal, decizia a avut la bază solicitarea celor două administrații publice locale, interesul populației pentru vaccinare în cele două localități ale județului Mureș și numărul (scăzut) de persoane care au optat pentru vaccinarea cu Astra Zeneca de la deschiderea centrului până în prezent.

 

Conform deciziei, în următoarea perioadă cele două centre vor continua să asigure efectuarea rapelurilor pentru persoanele vaccinate cu Astra Zeneca, în paralel cu utilizarea vaccinului Moderna. În acest moment, în județul Mureș doar în 3 centre se mai vaccinează cu Astra Zeneca: Târgu Mureș (centrul de la Casa de Oaspeți de pe str. Plutelor nr. 2), Reghin (centrul de la Casa de Cultură de pe str. Spitalului nr. 11) și Sărmașu (centrul de la Sala de Sport de pe str. Dezrobirii nr. 5).

 

Programările și înscrierile pe lista de așteptare la centrele de vaccinare din Ungheni și Iernut se pot face pe platforma oficială https://vaccinare-covid.gov.ro/platforma-programare/, prin intermediul medicului de familie sau prin call center, la numărul unic 021.414.44.25 sau la numărul de suport alocat județului Mureș: 021.414.44.65, a anunțat Instituția Prefectului Mureș.

 

Andrada VLAS



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului msnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ