Foto: turismreghin.ro

DECIZIE – „Cinematograful” din Reghin se mută în Casa de Cultură

MODIFICARE. Asociația care prezenta proiecții cinematografice în aer liber reghinenilor (oraș în care cinematograful clasic, Patria, a fost abandonat, eșuând până și planul de reabilitare votat în vara anului 2016 de forul administrativ al urbei) a anunțat că în acest an vor proiecta filme și în Casa de Cultură „Eugen Nicoară”. Asociația K-Arte a început să proiecteze filme în orașul Reghin în anul 2012, programul de cinema în aer liber (din Pădurea Rotundă) fiind finanțat parțial chiar de către cetățeni urbei (în cadrul unui program denumit „Abonament pentru Comunitate”).

 

Inițial, filmele erau prezentate doar în luna august, în Pădurea Rotundă (pădure de stejar declarată rezervație naturală, una din cele mai frumoase zone ale orașului), însă în acest an acestea vor fi proiectate și în interior, în Casa de Cultură, începând de joi, 10 mai. Practic, proiectul presupune ca în fiecare zi de joi (în acest an în perioada 10-31 mai) să fie proiectate opt filme, proiecțiile adresându-se și etnicilor maghiari, iar intrarea fiind gratuită.

 

În februarie 2015 și apoi în vara anului 2016, Consiliul Local Reghin a aprobat (de două ori același lucru) ca năruitul cinemtograf Patria (cu suprafață construită de 658 metri pătrați) să fie predat Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, care, prin Compania Naţională de Investiţii SA, să facă investiţiile de reabilitare a obiectivului.

 

Tot atunci s-a aprobat ca municipalitatea din Reghin să aloce și cota de finanțare a reabilitării, respectiv 145.000 de euro (652.944 lei), precum și să asigure finanțarea cheltuielilor pentru racordurile la utilități (electrică, apă, canal, gaz sau alt tip de combustibil utilizat etc.). Nu s-a întâmplat nimic din toate astea, cum nimic nu s-a întâmplat nici cu anunțatul cinematograf 3D din 2014.

 

În fine, anunțul e ăsta: de joi, 10 mai, și până la sfârșitul lunii, în fiecare zi de joi, la Casa de Cultură  din Reghin se proiectează producții cinematografice.

 

msnews

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare