DECIZIE – În Târgu Mureș, scormonitorii în gunoi vor fi amendați cu până la 300 de lei
NORME. Probabil puțini știu, dar de vreo 17 ani, din 2002, în Târgu Mureș există o hotărâre a Consiliului Local care reglementează „măsuri pe linia bunei gospodăriri, păstrarea curăţeniei, respectarea normelor de igienă şi înfrumuseţarea municipiului”.
De-a lungul timpului, aceasta a fost completată când a fost nevoie cu tot felul de normalități despre care n-ai crede că e necesară o lege pentru a fi respectate, fie ea și locală. Respectiv, s-a interzis creșterea porumbeilor la mansardele blocurilor, hrănirea acestora de pe balcon, blocarea cu autovehicule a intrărilor, vandalizarea echipamentului stradal, creșterea animalelor în urbe (cu excepția celor de companie), fumatul și consumul de alcool în parcurile de joacă, transhumanța prin oraș etc.
Acum conducerea Serviciului de Salubrizare din subordinea Administraţiei Domeniului Public e convinsă că iar nevoie de o reglementare: să nu se mai scormonească în containerele de deșeuri menajere.
Așa că a fost redactă o completare a regulamentului bunei gospodăriri care arată așa: “Intervenţia în orice mod (căutarea) în recipientele destinate depozitării deşeurilor din punctele de colectare de pe raza municipiului Târgu Mureş, indiferent de natura acestora (îngropate sau de suprafaţă), precum şi transportul acestora cu orice mijloace de transport (…) de către persoane fizice/juridice neautorizate”.
A fost stabilită și sancțiunea care le va fi aplicată scormonitorilor prin gunoaiele menajere: de la 100 de lei până la 300 de lei. Doar am informat…
Vali STOICA