DECIZIE – PMP și-a tras ultimul cartuș: a cerut renumărarea voturilor și în județul Mureș, Biroul Electoral Central a respins cererea

ALEGERI PARLAMENTARE 2020 MUREȘ. Biroul Electoral Central a adoptat în seara trecută (10 decembrie 2020) 45 de decizii de respingere a cererilor de renumărare a voturilor şi de anulare a alegerilor formulate de Partidul Mişcarea Populară (PMP), dar şi de alte formaţiuni şi persoane fizice, în cazul unor secţii de votare din municipiul Bucureşti, diaspora şi din mai multe judeţe, printre care și județul Mureș.

 

Concret, PMP Mureș a cerut, în 8 și 9 decembrie 2020, renumărarea voturilor din județ, invocând producerea unor fraude electorale. Argumentele PMP au fost următoarele: președintele biroului electoral al secției de votare nr. 79 din Târgu Mureș a cerut membrilor biroului să semneze procesul-verbal de constatare al numărului de voturi exprimate înaintea numărării acestora; existența a 1.314 voturi albe (care ar putea conține ștampila Votat, dar mai puțin lizibilă); obținerea unui număr mai mic de voturi față de alegerile locale.

 

Pentru că nu a depus nicio probă la contestație, conform legii, BEC a respins cererea PMP Mureș, considerând că susținerile contestatorului sunt simple speculații.

 

Totuși, BEC a admis renumărarea voturilor nule şi albe din judeţul Argeş (precizare: acest fapt a fost decis, anterior, și în alte județe, dar rezultatul final nu s-a schimbat). La alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020, PMP Mureș a făcut pragul (5%) pentru a intra în Camera Deputaților, dar la nivel național formațiunea politică a obţinut doar 4,94% din voturi, rezultat care a lăsat partidul în afara Parlamentului.

 

Cătălin VISCHI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare