DECRET – Începând de astăzi, nouă noi magistrați în justiția mureșeană

NUMIRI. Justiția mureșeană are nouă noi magistrați, președintele României, Klaus Iohannis, a semnat astăzi, 12 aprilie 2019, decretele de numire a șase magistrați în funcţia de judecător și a trei magistrați în funcția de procuror.
Toți cei șase noi judecători vor activa la Judecătoria Târgu Mureș, aceștia fiind Laura Pop, Raluca Andreea Gavrilaş, Larisa Mujdei, Ana Ilinca Cepoi, Ioana Popa și Alina Beşe.
De asemenea, Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş va avea doi noi procurori (Tudor Antoniu Vasiu și Emanuela Anca Tătar), iar Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighişoara va avea un nou procuror (Alexandru Claudiu Pîrlea).
Vali STOICA