Csiki Zsolt

DEFINITIV – După 5 ani, instanțele de judecată au decis: instituția în care UDMR l-a impus șef pe Csiki Zsolt a prejudiciat bugetul orașului Târgu Mureș

CINE PLĂTEȘTE PREJUDICIUL? Au trecut 5 ani (un cincinal comunist) și, până la urmă, instanțele de judecată mureșene (Judecătoria Târgu Mureș, Tribunalul și Curtea de Apel Mureș) au decis că o instituție la cârma căreia UDMR l-a instalat ca manager, cu toată protecția politică de care a fost nevoie, pe Csiki Zsolt (fost consilier local, fost lider de grup UDMR în forul deliberativ), a adus un prejudiciu financiar municipiului Târgu Mureș și trebuie să-l plătească. Sentința e definitivă (fără nicio cale de atac) și trebuie aplicată.

 

La câți bani s-au risipit și se risipesc din bugetul local al municipiului reședință de județ, cei circa 100.000 de lei cu care liceul manageriat de udemeristul Csiki a țepuit pușculița publică a orașului e o picătură-ntr-un ocean, însă modul cu valențe penale în care cei plătiți de cetățenii urbei să administreze (și) banii orașului au înțeles să acționeze în această speță e doar un alt argument de acțiune împotriva intereselor municipiului Târgu Mureș.

 

Practic, Primăria Târgu Mureș (controlată în timpul desfășurării ostilităților judiciare de Dorin Florea), Csiki (puternic susținut de UDMR-ul controlat de Péter Ferenc), Serviciul de Investigare a Criminalității Economice al Inspectoratului de Poliție al Județului Mureș (speța a fost clasată de subinspector Ancuța Dorina Dan), procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tîrgu Mureș care a clasat cazul iar judecătorul de cameră preliminară a constatat că acesta a… încălcat ditamai Codul de Procedură Penală (și a dispus refacerea anchetei), Inspectoratul Școlar Județean Mureș (controlat Sabin Gavril Pașcan, inspector general – aici, speța a fost boicotată/protejată și de inspectorul pe sport Sorin Pătru și de inspectorul general adjunct numit de UDMR, Ilies Ildiko) au făcut tot ce le-a stat în putință să nu se plătească prejudiciul, deși Csiki a încălcat legea.

 

 

Toți cei nominalizați mai sus (și alții) au știut de transferurile făcute cu încălcarea legii și prejudicierea bugetului municipiului Târgu Mureș, dar au încercat să ascundă totul. Este unul dintre procesele de anduranță monitorizat de msnews și vă prezentăm o sinteză a acestuia, pentru a înțelege fiecare dintre cei interesați…

 

Corb la corb…

 

În urma auditului financiar aferent anului 2015, Camera de Conturi Mureș a stabilit că, printre altele, conducerea administrativă a Liceului cu Program Sportiv “ Szász Adalbert” (LPS) Târgu Mureș, controlată din 2011 de Csiki Zsolt din postura de manager și care era la acel moment și reprezentantul târgumureșenilor (din postura de consilier local) în Consiliul Local (CL) Târgu Mureș, a creat bugetului orașului un prejudiciu de 213.000 de lei (99.000 de lei din transferul „gratuit” al unor elevi-sportivi și 114.000 de lei din transportul unor persoane care au efectuat deplasări nelegate de activitatea Primăriei Târgu Mureș).

 

Raportul a fost definitivat în 2016 și comunicat Primăriei Târgu Mureș, controlată de primarul Dorin Florea, pentru recuperarea prejudiciului (LPS fiind ordonator terțial de credit din subordinea Primăriei Târgu Mureș). Atunci, în 2016, Florea nu a dispus nimic, iar în contrapartidă UDMR (partidul din care face parte Csiki) nu și-a desemnat candidat la funcția de primar, susținând, de fațadă, un independent și înlesnind victoria electorală a lui Florea.

 

După alegerile locale din 2016, managerul-prejudiciator Csiki, absolvent de educație fizică și sport, este miruit politic, cu susținerea UDMR, președintele celei mai importante comisii a CL Târgu Mureș, cea de buget-finanțe (adică decide modul în care se cheltuie banii orașului, deși a creat orașului un prejudiciu financiar nerecuperat de 5 ani încoace), funcție pe care a deținut-o până anul trecut, la sfârșitul mandatului, conform blatului administrativ fățiș dintre Florea și UDMR.

 

Cronologia unei țepe date bugetului local

 

Mai mult, nu doar că primarul Florea nu a dispus recuperarea sumei din țeapa găsită de Camera de Conturi Mureș, ci s-a transformat în avocat a lui Csiki, dând în judecată… Camera de Conturi (se întâmpla la finalul lui 2017). La 18 aprilie 2018, Tribunalul Mureș respinge acțiunea Primăriei și a LPS, comunicând: rămâne cum a stabilit Camera de Conturi, plătiți (LPS)/recuperați (Primăria) prejudiciul!

 

Blocada recuperării banilor cu care Csiki, din postură de manager, a țepuit bugetul local al municipiului Târgu Mureș a continuat, tot cu Primăria lui Florea pe post de avocat neplătit/abuziv: au făcut recurs și au mers cu procesul la Curtea de Apel Mureș. În noiembrie 2018, recursul este respins, hotărârea rămâne definitivă, LPS trebuie să plătească prejudiciul, Primăria trebuie să-l recupereze. Dar a făcut-o? Nu.

 

Abia în  mai 2019, municipalitatea (împreună cu CL Târgu Mureș, din care face parte și managerul LPS, Csiki Zsolt) a dat în judecată LPS, în două procese (ambele la Judecătoria Târgu Mureș), pentru recuperarea prejudiciului. În ziua anunțată de judecător că va pronunța sentința, Primăria anunță că… renunță la judecată în cazul prejudiciului mai mare (banii plătiți ilegal pentru transport).

 

Rămâne pe rol procesul în care instanța stabilește în 29 octombrie  2019 că LPS trebuie să achite municipalității Târgu Mureș suma de 99.499 lei (82.245 lei creanţă neîncasată + 17.254 lei majorări de întârziere). Vă întrebați dacă a recuperat Primăria Târgu Mureș măcar acest prejudiciu? Nu.

 

Pentru că LPS a declarat apel în 20 ianuarie 2020 și uite așa a reușit Csiki să întârzie încă un an, cu protecția șefilor Primăriei, o sentință previzibilă (a Curții de Apel Mureș), care a venit abia în această lună (februarie 2021), la 5 ani după demonstrarea prejudiciului. Acum, fără nicio altă cale de atac după ce a prelungit plata prejudiciului timp de 5 ani, managerul Csiki trebuie să plătească Primăriei Târgu Mureș 99.499 lei (compusă din: 82.245 lei creanţă neîncasată şi 17.254 lei majorări de întârziere).

 

Ce se întâmplă acum

 

Pentru că au tergiversat atât de mult timp executarea unei evidențe comunicate de Camera de Conturi Mureș, suma de 100.000 de lei a devenit irecuperabilă de la cei care au beneficiat de respectivele transferuri (respectiv de la cluburi), regulamentul federației Române de Fotbal impunând 2 ani ca termen de restituire a sumelor aferente transferurilor. În consecință, banii trebuie plătiți în bugetul public al municipiului Târgu Mureș din bugetul liceului manageriat de Csiki.

 

Atât rău au făcut managerul instituției, Csiki, Primăria, Inspectoratul Școlar, Poliția județeană: încercând să-l detergentizeze pe Csiki, au condus speța la momentul în care banii trebuie plătiți din bugetul LPS, neputând fi recuperați de la cluburile care au beneficiat de transferurile “gratuite”.

 

Respectând legea, LPS ar trebui să se îndrepte acum în instanță împotriva managerului Csiki și să recupereze prejudiciul de la acesta, dar doar naivii se gândesc că legea va fi respectată.

 

Mai mult, acest prejudiciu este calculat doar pe 2 ani, dar Camera de Conturi a dispus sub sancțiune penală verificarea prejudiciului creat prin transferul “gratuit” al elevi-sportivi pe toți anii neprescriși. Sigur, n-a respectat nimeni ce a dispus, nu s-a calculat nimic, Csiki a rămas director al LPS, reprezentantul IȘJ Mureș care a condus inspecția în această speță neobservând nimic în neregulă (deși transferurile nu au fost ilegale doar pentru că nu s-au încasat sumele minime prevăzute de lege, ci și pentru că s-a încălcat regulamentul școlar) a fost urcat cu elevatorul politic în funcția de inspector general (șeful instituției), Florea s-a retras din atenția publică, Csiki la fel, viața curge molcom în orașul de pe malul Mureșului…

 

Cine este Csiki Zsolt

 

Csiki Zsolt, născut în 7 octombrie 1979, în Târgu-Mureş. Este de profesie profesor-antrenor de fotbal la Liceul cu Program Sportiv. Absolvent al Universității de Educaţie  Fizică şi Sport Braşov.

 

Din 2006 și până în 2015, a fost antrenor principal al echipei de Liga a IV-a din Târgu Mureș, indiferent cum s-a numit aceasta (AS Tran-sil Târgu Mureș, FC Municipal Târgu Mureș, FC ASA 2013 Tîrgu Mureș). Din 2005 este profesor de educație fizică – specializare fotbal – la LPS, unitate de învățământ pe care o conduce din postura de director-manager din anul 2011.

 

Politic face parte din UDMR, a fost în grațiile actualei conduceri județene (controlată de Péter Ferenc) și a fost consilier local în Târgu Mureș, fiind chiar președintele comisiei de buget-finanțe din CL Târgu Mureș. Despre el, colegul său de partid, fostul viceprimar Makkai Grigore (cel căzut în dizgrația șefilor partidului) a spus: “Este fostul lider UDMR schimbat din funcție pentru atitudini antisociale și repus în funcția de lider de noua stăpânire autoimpusă a UDMR Târgu Mureș. (…) Este consilierul care nu a depus niciun raport de activitate de când este în funcție, a fost în cele mai multe deplasări în străinătate fără să depună vreun raport de deplasare, este președintele comisiei care face și desface bugetul orașului deși nu are nicio pregătire profesională”.

 

Cătălin VISCHI

2 comments
  1. Este bucurator aceasta mare performanta a justitiei din Tg.Mures.Intrebarea insa ramane aceeasi:De ce prejudiciile de miliarde de lei existente de 30 de an din privatizari frauduloase,imbogatiri suspecte, aparitia bugetarilor milionari in valuta nu s-au recuperat inca?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare