Dezvoltatorul român de logistică Element Industrial și TESLA Group semnează un acord pentru a produce energie verde

ENERGIE. Furnizorul slovac de soluții de energie durabilă TESLA Group va produce și opera energie fotovoltaică pe acoperișurile proiectelor ELI Parks din România, în urma unui parteneriat cu dezvoltatorul local industrial și logistic Element Industrial.
Primul proiect care va fi echipat cu panouri fotovoltaice este ELI Park 4 (o clădire nouă de 20.000 mp), care va fi livrat la București în trimestrul II 2023.
„Acest parteneriat reflectă strategia noastră de a dezvolta un portofoliu sustenabil care să le permită chiriașilor noștri să-și acopere cel puțin 30% din consumurile din energie verde, cu un impact pozitiv direct asupra costului total de ocupare”, a declarat Andrei Jerca, Managing Director Element Industrial.
La rândul său, Dušan Lichardus, Președintele Consiliului de Administrație al Grupului TESLA, a declarat: „Suntem prezenți în dezvoltarea sectorului energiei regenerabile din România din 2010, operând în prezent peste 20 MWp de parcuri fotovoltaice la sol și dezvoltăm încă 900 MWp în tehnologie montată la sol. Prin acest parteneriat cu Element Industrial, ne concentrăm pe inovarea conceptuală a energiei solare pentru durabilitate pe termen lung, care este misiunea noastră cheie.”
El a adăugat: „Am reunit echipele de ingineri ale ambelor companii pentru a optimiza construcția clădirilor pentru o instalare ușoară pe acoperișul fotovoltaic înainte de construcția lor fizică. Acest lucru reduce costurile și timpul de construire a unei centrale electrice locale, aducând o siguranță mai mare clădirilor și eficiență operațională pentru fotovoltaice.”
Element Industrial dezvoltă în prezent un parc logistic de clasă A în zona Nord-Vest București, adiacent viitoarei Autostrăzi A0, unde, până la sfârșitul anului 2022, va avea un portofoliu de 100.000 mp livrați. Compania își propune să aibă în jur de 200.000 mp livrați în toată țara până în 2023, cu noi proiecte la Ploiești, Bacău și Brăila.
Element Industrial este un joint venture între Element Group, fondat de Ionuț Dumitrescu, și D Craig Real Estate, divizia imobiliară a fondului de investiții D Craig Holding, controlat de Sacha Dragic, CEO-ul D Craig Real Estate este Anca Damour.