DONAȚII – Trei școli din județul Mureș beneficiază de donații de calculatoare prin proiectul Dăm Click pe România

0
71

PROGRAM. În pragul unui nou val al pandemiei, în care școala de acasă va fi din nou o realitate și o problemă pentru școlile și copiii din mediile vulnerabile, Ateliere Fără Frontiere anunță 110 instituții educaționale spre care vor fi donate 2.000 de calculatoare până la finalul acest an, prin programul Dăm Click pe România.

 

Ateliere Fără Frontiere anunță lista laureaților pentru ediția 2021 a proiectului „Dăm Click pe România” și adaugă astfel 110 școli, organizații non-guvernamentale și instituții sociale la numărul de structuri beneficiare de calculatoare recondiționate în atelierul educlick.

 

Proiectul este implementat cu sprijinul partenerilor de la Kaufland România și OMV Petrom și vine în continuarea ediției de anul trecut, ajungând astfel la un total de 232 de structurile educaționale ce au beneficiat de echipamente în perioada 2020-2021 prin „Dăm Click pe România”.

 

Cele 110 structuri vor beneficia în total de 2000 de calculatoare ce vor sprijini elevii și profesorii la crearea, adaptarea sau îmbunătățirea traseului lor educațional prin digitalizarea modului de învățare și comunicare. Peste 20,000 de beneficiari direcți vor avea parte de o școală mai atractivă, adaptată nevoilor și stilului lor de viață, mai eficientă în a dezvolta competențe.

 

Printre laureați se numără trei școli din județul Mureș: Școala Gimnazială din Bogata, Şcoala Gimnazială Serafim Duicu – structura Grădinița Cu Program Prelungit Nr.12 din Târgu Mureș și Școala Gimnazială din Apold.

 

Laureații actualei ediții au fost selectați pe baza aplicațiilor din toamna anului 2020, când peste 350 de structuri educaționale ne-au semnalat nevoia de calculatoare în comunitățile din care fac parte, majoritatea dintre ele unități școlare în zone defavorizate care au fost nevoite să facă tranziția la școala online, unde majoritatea elevilor nu aveau sau chiar nu știau să folosească un calculator.

 

Platforma de donații educlick sprijină de peste 13 ani aceste comunități vulnerabile cu echipamente recondiționate, timp în care a donat peste 20,000 de calculatoare. Calculatoarele donate în acest program sunt echipamentele IT uzate pe care Ateliere Fără Frontiere le obține în calitate de colector autorizat de la companii și diverse organizații, toate fiind recondiționate de persoanele vulnerabile și dezavantajate care lucrează în educlick, unul dintre atelierele de inserție socio-profesională ale asociației.



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului msnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ