Dr.Szőcs Mihály – Participare cu trei lucrări științifice remarcabile la Congresul Mondial de ORL din Dubai

SĂNĂTATE. Având ca motto “Connecting Minds Creating Future for a Better Tomorow”, orașul Dubai din Emiratele Arabe Unite a găzduit în luna ianuarie a acestui an cel de-al 22-lea Congres Mondial de Otorinolaringologie care se organizează din patru în patru ani de către IFOS care este Organizația Internațională a Societăților de Otorinolaringologie, o organizație mondială apolitică care reprezintă aproximativ 50000 de oto-rino-laringologi din 120 de țări membre.

Dr.Szőcs Mihály, lector universitar la UMFST Târgu Mureș, medic primar ORL, a prezentat trei lucrări științifice la acest congres.
Numărul participanților a fost de 5500 și s-au prezentat aproximaiv 1500 de lucrări științifice.
Scheletul organizatoric al Congresului mondial de la Dubai a fost împărțirea Otorinolaringologiei pe subspecialități care s-au separat și s-au dezvoltat foarte mult în ultimii ani. La ora actuală fiecare subspecialitate a devenit atât de vastă încât un medic poate să-și dedice în totalitate cariera doar unei singure subspecialități.
Astfel avem Otologia, Audiologia, Echilibrul, Chirurgia capului și gâtului, Chirurgia plastică facială, Protezarea auditivă implantabilă, Laringologia, Foniatria, Rinologia, Medicina somnului, ORL Pediatrie.
Pentru selecționarea lucrărilor ce urmau a fi prezentate la congres s-au format comitete științifice grupate pe subspecialități având ca reprezentanți personalități științifice din America, Europa, Asia, Orientul mijlociu, Australia.

“Prezentarea unei lucrări științifice la un asemenea eveniment, presupune o mare responsabilitate pentru că reprezinți o țară și pregătirea ta profesională trebuie să fie de excepție.
O pregătire profesională exigentă este necesară și pentru faptul că ședințele științifice fiind organizate pe subspecialități întrebările care ți se pun vin din partea unui auditoriu care este specializat la rândul lui în aceeași problematică pe care o dezbați la rândul tău în lucrarea pe care o prezinți.

Eu personal am trimis 3 lucrări științifice la congresul mondial. Prima lucrare a fost din domeniul otologiei cu titlul “Riscuri și provocări în chirugia urechii medii” și prezenta video clipuri selectate din apoximativ 310 de intervenții chirurgicale efectuate pe urechea medie. A doua lucrare din domeniul patologiei infecțioase cervicale întitulată „Fasceita cervicală necrotizantă- experiența noastră pe 14 cazuri” analiza problematica complexă a unei afecțiuni cu o mortalitate de aproximativ 60% și cu care ne confruntăm și la ora actuală în practica noastră, iar a treia lucrare din domeniul chirurgiei cervicale oncologice întitulată ”Versatilitatea lamboului de arteră supraclaviculară în reconstrucțiile capului și gâtului-experiența proprie” analiza rezultatele obținute de noi prin folosirea unei metode noi chirurgicale în tratamentul tumorilor maligne cranio-cervicale.

Dacă comisia științifică apreciază că, conținutul unei lucrări este valoros atunci i se acordă o formă de prezentare care durează o oră sau mai mult, comparativ cu o prezentare obișnuită de opt minute, iar autorii respectivi devin „Speaker” sau „Faculty” ai congresului. Spre surprinderea mea comisia științifică IFOS a hotărât că oricare din cele trei lucrări merită să primească o formă de prezentare de o oră, „Keynote lecture”(Prelegere principală) sau „Workshop” (Curs de formare practică) și să o aleg pe cea care îmi convine mai mult. Eu am ales cea de a treia și mi s-a acordat un „workshop” pentru „Versatilitatea lamboului de arteră supraclaviculară”. Astfel practic am devenit unul din “Speaker” sau „Faculty” ai congresului mondial. Celelalte două lucrări au fost acceptate spre a fi prezentate ca ePostere. Am considerat că este o mare onoare care mi se acordă. Nici unui coleg otorinolaringolog din România nu i s-a acordat această onoare. Ținând cont de amploarea și nivelul congresului mondial consider că este una din realizările mele profesionale de excepție.

Workshop-ul l-am susținut la secțiunea Chirurgia Capului și gâtului alături de 4 colegi americani și un coleg canadian. Pe prima pagină a prelegerii mele am prezentat imagini din Transilvania, Târgu Mureșul cu Palatul Culturii, Sala Oglinzilor, Universitatea de Medicină, Spitalul Clinic Județean de Urgență. Trebuie să recunosc că am fost mândru ca târgumureșan că am avut posibilitatea de a reprezenta mica noastră comunitate la această manifestare științifică importantă. Discuțiile purtate pe tema lucrării au fost interesante ne-am împărtășit experiența proprie în tratamentul tumorilor maligne ale capului și gâtului.

Cea mai mare satisfacție pe care o are un chirurg este bolnavul mulțumit în urma tratamentului care i s-a aplicat respectiv de rezultatele acestuia. Pentru ca rezultatele să fie remarcabile și pentru a putea crește nivelul pregătirii noastre profesionale pe lângă studierea permanentă a literaturii de specialitate este foarte importantă comunicare interumană și dezvoltatrea acesteia cu atât mai mult cu cât în ultimii ani asistăm la un declin din ce în ce mai eviddent al acesteia în toate sferele activității noastre sociale.

Conferințele, congresele naționale și internaționale oferă posibilitatea de a împărtăși cu ceilalți colegi gânduri, idei, rezultate, eșecuri, inovații, soluții, rezolvări ale unor situații imprevizibile pe care nu ai posibilitatea să le întâlnești în cărți sau în practica obișnuită. Începând din 1990 de pe vremea rezidențiatului și până astăzi timp de 23 de ani am prezentat la fiecare congres și conferință din țară, dar și în țara vecină Ungaria 2 lucrări științifice.

Din 2017 și până în 2023 am prezentat lucrări la 2 congrese mondiale și 2 congrese europene de ORL. Conținutul lucrărilor prezentate a fost axat întotdeauna pe rezultatele personale obținute și propria mea experiență profesională.
Trebuie să recunosc că atunci când mi-am început pregătirea în otorinolaringologie și aceasta se întâmpla în 1989 am rămas decepționat crezând că intervențiile chirurgicale sunt limitate, la scoaterea amigdalelor și “polipilor”.

Ulterior am realizat că paleta operațiilor este foarte largă și foarte complexă. Tot de ORL aparține chirurgia mai ales tumorală a capului și gâtului chirurgia urechii, chirurgia plastică facială chirurgia endoscopică rino-sinusală. Deasemenea este specialitatea care necesită cea mai performantă aparatură și instrumentar cum ar fi microscoapele operatorii, audiometrele, timpanometrele, aparatura complexă de explorare a auzului, trusă de endoscopie rino-sinusală, trusă de bronhoscopie trusă de esofagoscopie, trusă de cofochirurgie, trusă de laringoscopie suspendată, monitoare de nervi ș.a.

O dată cu trecerea anilor prin eforturi personale deosebite prin participarea la cursuri și schimburi de experiență în străinătate mi-am însușit și practic și la ora actuală cele mai dificile ramuri ale specialității adică chirurgia oncologică a capului și gâtului, chirurgia urechii medii precum și rinoplastiile.

Operațiile din cadrul chirurgiei capului și gâtului cum ar fi faringo-laringectomia totală cu evidare ganglionară cervicală radicală cu sau fără lambou sunt foarte lungi, sunt foarte laborioase și pot ajunge la 4-7 ore întrucât se lucrează la nivelul unor regiuni ale capului și gâtului unde se găsesc elemente anatomice foarte importante vasculare și nervoase a căror lezare poate periclita viața bolnavului.Operațiile pe urechea medie se încadrează în aceeași categorie dar aici proximitatea creierului crește și mai muilt riscul complicațiilor. Pentru rezolvarea chirurgicală a unei otite medii supurate cronice sau a unei timpanoplastii este nevoie în medie de 3-4 ore.

Atmosfera congresului a fost una prietenoasă și caldă. Oameni foarte deosebiți aparțnând unor regiuni socio-culturale foarte diferite de pe întreg globul pământesc se simțeau aparținând unei familii uriașe care și-a dedicat viața slujirii unui scop nobil umanitar de a vindeca, trata, a alina suferință, a oferi o calitate a vieții cât mai bună bolnavilor care prezintă boli în sfera otorinolaringologiei. Simțeai o atmosferă extraordinară de comuniune sufletească pe lângă cea științifică, zâmbeai și salutai colegi necunoscuți pe coridoare sau sălile de conferință.
Am întâlnit la tot pasul sinceritate profesională și științifică. S-au prezentat multe probleme și complicații ale unor intervenții chirurgicale, greșeli care s-au făcut, care au fost recunoscute și asumate, dar și soluțiile pentru rezolvarea lor.
Lucrările au oglindit eforturile proprii și de echipă pentru autodepășire pentru a face performanță profesională spre binele pacienților. Documentarea lucrărilor a fost calitativ superioară prin fotografii și înregistrări video de excepție. Îți făcea o plăcere deoasebită să auzi și să vezi la dezbaterile pe o anumită tematică problematica pe care o întâlneai acasă în practica ta curentă.

Realizările extraordinare pe care Dubai le-a reușit doar în câteva decenii, locul unde conviețuiesc în armonie 200 de naționalități a stârnit admirația întregii lumi. Cred că spiritul acestui oraș aproape fascinant al cărui simbol este dezvoltarea își pune amprenta în toate domeniile de activitate. Simți la tot pasul un respect deosebit pentru ce s-a realizat acolo, iar atmosfera orașului este dominată de ordine, calm, siguranță și echilibru.
Într-un regim autocratic probabil că liantul incredibil în care pedepsele foarte aspre aplicate pentru nerespectarea legilor și libertatea pentru afaceri, comerț, oferirea de șanse egale tuturor naționalităților pentru a munci, a învăța, pentru a-și dezvolta abilitățile creative, respectul pentru valoarea umană și așezarea ei într-un loc adecvat al societății, au făcut posibilă această dezvoltare uimitoare.

Făcând analogie cu medicina, rigurozitatea, onestitatea, disciplina, exigența față de tine însuți combinate cu autodepășirea, acceptarea unor riscuri și întroducerea cât mai rapidă a noilor descoperiri științifice în practică, pe lângă devotamentul și compasiunea pentru suferința semenilor noștri, stau la baza unei dezvoltări firești și armonioase a medicinei.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare