#DUAMNA – Prim-ministrul Dăncilă și „vizita de lucru” în Mureș, care, de fapt, a fost una electorală și… funerară

3
598

TURNEU ELECTORAL. Prim-ministrul PSD Viorica Dăncilă a venit și în două dintre municipiile județului Mureș: Târgu Mureș și Reghin. O vizită meteorică, pe repede înainte, ordonată de pe Șoseaua Kiseleff nr. 10 și prezentată public ca fiind una “de lucru” (agenția națională de presă: “s-a aflat joi la Târgu Mureş (…), într-o vizită de lucru la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, unde au avut o serie de întâlniri cu oficialităţile judeţene şi cu medici”).

 

În fapt, fapta a fost o vizită eminamente electorală, în plină campanie pentru europarlamentare, în care regizorii-organizatori social-democrați i-a inclus ca „scuturi” a celui mai contestat premier al României, după cum se consideră Dăncilă (“Cred că nu a fost prim-ministru al României care să fie mai jignit, mai controversat, un prim-ministru care efectiv pentru ei cred că îşi doreau ca în fiecare zi să plec acasă.”), pe cei mai necesari guvernanți pentru administrațiile locale, ministrul Dezvoltării Regionale, Daniel Suciu (viceprim-ministru) și ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea. Adică “pușculițele”, cei care au cei mai mulți bani de împărțit administrațiilor locale.

 

Scenariul recitat patriotic privind vizita de lucru de sorginte comunistă a ținut până la decriptarea întregii delegații PSD, care i-a inclus și pe “o serie de candidaţi la europarlamentare, precum Natalia Intotero”. Asta nu-i grav, nici nelegal, în fond e campanie electorală, dar este necesară stabilirea adevărului.

 

Vin cu promisiuni

 

Sigur, având pârghiile financiare ale statului pe mână, pesediștilor din Guvern le dă mâna să promită susținerea unor investiții majore (de exemplu, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Pintea a vorbit despre suplimentarea cu 23 de milioane de euro a proiectului centrelor de mari arşi – din cele patru, unul urmând să fie edificat în Târgu Mureș -, subliniind că acestea vor fi mai performante, prin adăugarea unui compartiment de terapie-intensivă şi a 25 de săli de operaţii, finanțarea fiind asigurată iar studiul de fezabilitate fiind în licitație publică).

 

Revenind la reacția turneului electoral național la care Dăncilă este supusă masochist de șeful său politic, Liviu Dragnea, aceasta trebuie să înfrunte oprobiul public. Și o face. Cu ajutorul Jandarmeriei și a celorlalți protectori plătiți din bani publici. Trece dintr-un oraș în altul păzită de furia protestatarilor, având deja senzația că se jertfește pe altarul PSD, că nu merită ce i se întâmplă, că uite câte lucruri bune face Guvernul pe care îl conduce.

 

În acest turneu electoral prezentat ca unul profesional, Dăncilă seamănă cu fixativul din reclamă, care rezistă în orice situație. Întâmpinată cu ostilitate în cele mai multe orașe din Transilvania, Dăncilă este sacrificată de Dragnea, care pare a o fi aruncat deliberat în focul contestațiilor a căror vâlvătaie pesediștii nu știu sau nu mai pot să o stingă.

 

Huiduită și în Mureș

 

În fața spitalului din Târgu Mureş, Dăncilă a fost așteptată de vreo 100 de cetățeni, cu pancartele de rigoare (“Viorico, Mureşul nu te vrea!”, “PSD = Cancerul sistemului de sănătate”, “Unde sunt spitalele regionale promise?” etc.), cu florile de rigoare (în coroane… funerare) și cu aclamațiile de rigoare (adică… huiduieli). Păzită de jandarmi, Dăncilă, a părut puțin afectată. Însă a fost foarte afetctată – pesediștii din Târgu Mureș n-au protejat-o, ca și alți pesediști locali, care au ascuns-o în vizitele electorale, arătând-o doar aserviților).

 

De altfel, plecată din Târgu Mureș și ajunsă în Reghin, fief condus de social-democrații lui Gliga, acest ministru nenumit al Comunicării, prin pârghia numită Maria Precup (o altă „duamnă”, dar de Reghin, care a venit să o întâmpine chiar de la spitalul din Târgu Mureș, echipată în uniforma de rigoare a PSD, cu sacou roșu, ca trandafirii de pe sigla de partid – foto mic stânga), Dăncilă s-a plâns, ca în confesional, de ostilitatea cu care a fost întâmpinată în municipiul reședință de județ.

 

„Mă uitam cu câtă înverşunare, scandal şi câte lucruri urâte au putut să spună. Au venit cu coroane, este inadmisibil! (…) Cred că nu a fost prim-ministru al României care să fie mai jignit, mai controversat, un prim-ministru care efectiv pentru ei cred că îşi doreau ca în fiecare zi să plec acasă. Şi să ştiţi că nu a fost uşor. De multe ori am stat şi m-am gândit: oare e normal ceea ce se întâmplă?”. Trecând peste noul agramatism (mesaj sincer pentru PSD: Nu o mai lăsați pe Dăncilă să vorbească public, comite un triplu deserviciu: ei, partidului și țării – e drept, doar ultimul contează), rămâne argumentul: protestele o deranjează. Mult.

 

Un fapt sesizat, dar nesubliniat (cred) până acum: primarul municipiului Târgu Mureș, Dorin Florea, “l-a chemat” (a fost aproape o somație, sigur, ignorată) la o întâlnire pe premierul Ungariei, Viktor Orbán (când cu inaugurarea fabricii de nutrețuri din Sânpaul), dar n-a chemat-o pe Dăncilă :)… Păi, asta-i echitate politică de gazdă?

 

În fine, se pune că Dăncilă a punctat și Mureșul în turneul electoral și a plecat spre seară spre Maramureș, unde a fost așteptată de un alt politruc care a devenit comunist după ce comunismul a fost declarat decedat, președintele Consiliului Județean Maramureș, vicepreședinte la nivel național al PSD, care dă astăzi cep unei paranghelii pe bani publici (mulți): Zilele Maramureșului. Deci, aici e rost de distracție și ospăț. Să se mai recreeze și delegația condamnată de Dragnea, cu premeditare, la oprobiu public.

 

 

 

Cătălin VISCHI

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului msnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

3 COMENTARII

  1. D-le redactor tine tot așa!!! Arde-i “hamul” la păduchioși și nu te lasă intimidat!
    Păcat ca nu exista măcar inca 10 astfel de Cătălin Vischi pt județul Mures.

    • Corectie: D-le redactor tine tot asa!!! Arde-i “hamul” la paduchiosi si nu te lasa intimidat!
      Pacat ca nu exista macar inca 10 astfel de Catalin Vischi pt judetul Mures….am corectat greselile, care s-au strecurat mai sus in text, sa nu cumva sa ma faca analfabet sau incult vreun “paduchios-carcotas” 🙂

  2. Fratilor, care “ne paziti” si care ati depus un juramant ca aparati integritatea poporului normal!!!! Imi permit sa ma adresez asa fiecarui jandarm, care apara hotia si analfabetismul la puterea a treia….
    Ma adresez voua cu patru intrebari:
    1. Va simțiți profesioniști ca apărați “puii” analfabeți și hoți ai lui Nicolae Ceaușescu????
    2. Aveți sufletul împăcat ca in ‘89 cei care au murit și-au dat viața sa ne conducă alți analfabeți și inculți??? Sa ne decidă soarta acești oameni???
    3. Oare nu ar fi mai bine și pentru voi dragi tineri sa fim conduși de oameni cu școala și cu bune intenții?
    4. Chiar nu exista un pic de judecată si sa lăsați ca acești oameni sa decidă cine merita sa calce sau nu pragul spitalului nostru?
    Acest spital a fost adus in starea de acum de medicii și oamenii culți din Tg Mures și nu de cățeii lui Dragnea și de inculții din TL pe care noi prin munca noastră le intretinem…
    Consider ca a fost un protest pașnic….acești oameni ar trebui sa fie dezbrăcați in “c.rul gol” și trimiși pe jos in TL sau pe Kiseleff. Cat despre Gliga și păpușa dna primar ce sa mai vorbim….Hoții și analfabetii trag spre frății lor mai mari.
    Trist fraților, chiar foarte trist….as fi curios câți dintre jandarmi prezenți și-a băgat in “pâine” dl Gliga cu vioarele lui magice și câți sunt membrii in suflet a ciumei roșii de la Reghin in sus…
    Chiar lansez o provocare redacției sa afle de unde “se trage” ca și origine șeful jandarmeriei din Tg Mures și mascota “dialog cu cetățeanul”
    Chiar sunt curios …..la alegerile, care urmează câți “naivi” mai exista in județul Mures…

LĂSAȚI UN MESAJ