Dumitru (Titi) Cheteleș a primit recent prestigiosul titlu onorific de antrenor emerit în culturism și fitness

SPORT. Această distincție este cu siguranță meritată, în urma celor 40 de ani de activitate excepțională ca antrenor, aducând o contribuție semnificativă la promovarea și dezvoltarea culturismului și fitness-ului ca ramuri sportive. De asemenea, rezultatele remarcabile obținute de sportivii pe care i-a antrenat la nivel mondial au contribuit la recunoașterea valorii sale.
Pe lângă activitatea sa ca antrenor la Clubul Sportiv Universitar Târgu-Mureș, Titi Cheteleș s-a afirmat cu succes și în calitate de arbitru internațional IFBB. Cu aceeași energie și pasiune, el îi ghidează pe sportivii din sala Titanic din Târgu Mureș, sala pe care a fondat-o.
Felicitări, domnule Antrenor, pentru această distincție remarcabilă!
În urma felicitărilor primite pe rețelele de socializare, antrenorul Titi Cheteleș a transmis o reacție de recunoștință, menționând că numirea sa ca antrenor emerit reprezintă un vis împlinit. El a subliniat că această realizare nu ar fi fost posibilă fără munca susținută a sportivilor săi medaliați la concursuri internaționale (Palecian Iudit, Șulea Ioana, Frandeș Paula, Istvan Sergiu), fără sprijinul oferit de CSU Tg. Mureș și FRCF, și nu în ultimul rând, fără ajutorul și colaborarea colegilor săi, antrenorii Popovici Sebastian și Pop Paul Alexandru.




