Dumnezeu ți-a promis că va fi lângă tine

MOTIVAȚIONAL. Dumnezeu nu ți-a promis că viața va fi mereu ușoară. Nu ți-a promis că vei primi tot ce îți dorești fără efort sau că va face în locul tău lucrurile pe care numai tu le poți face. Ți-a promis că va fi lângă tine. Iar în zilele în care simți că ai ajuns la capătul puterilor, promisiunea asta înseamnă mai mult decât îți puteai imagina în zilele în care îți mergea bine.

Când lucrurile merg bine, e ușor să spui că ai încredere. Mai greu e să spui același lucru când ai muncit pentru ceva și ai pierdut, când aștepți o veste de care depind multe sau când te întorci într-o casă în care încă îți vine să strigi pe cineva care nu mai e. În astfel de momente, poate că prima întrebare care îți vine în minte e chiar asta. „Doamne, unde ești?”

Poți să-I pui întrebarea așa cum îți vine. Poți să-I spui că ai obosit, că ești supărat, că ai fi vrut să înțelegi de ce ți se întâmplă tocmai ție. Nu trebuie să aștepți să te liniștești ca să te rogi. Uneori, cea mai sinceră rugăciune e cea pe care o spui pe marginea patului, înainte să te ridici, când încă te întrebi cum o să treci prin ziua care începe.

Și apoi te ridici. Ai de dat telefonul pe care l-ai amânat toată săptămâna. Ai de recunoscut în fața cuiva că ai greșit. Ai de cerut ajutor, deși ai fost obișnuit să fii tu omul pe care se sprijină ceilalți. Poate că ai tot așteptat să-ți treacă frica înainte să faci primul pas. Dar sunt zile în care îl faci cu vocea tremurând și abia după aceea îți dai seama că ai putut.

Aici e și partea ta. Dacă vrei să repari o relație, vine un moment în care trebuie să asculți ce l-a durut pe celălalt, chiar dacă și tu ai multe de spus. Dacă ai pierdut ceva pentru care ai muncit ani de zile, vine o zi în care te așezi la masă și vezi ce mai poți face cu ce ți-a rămas. Uneori, tot ce poți face în ziua aceea e să deschizi un plic, să dai un telefon sau să accepți că ai nevoie de o mână de ajutor. Pentru omul din afară poate părea puțin. Tu știi cât te-a costat să ajungi până acolo.

Ajutorul poate veni și printr-un om. Un prieten te sună și, când îi spui din obișnuință că ești bine, mai stă puțin la telefon. Te știe. Își dă seama că ai răspuns prea repede. Poate că nu găsește cuvintele potrivite și poate că nici tu nu știi de unde să începi. Dar, după ce închizi, îți dai seama că, pentru prima dată în ziua aceea, ai putut spune cu voce tare ce te apasă. Sunt momente în care așa simți că Dumnezeu a fost lângă tine.

Iar dacă tu ești omul care dă telefonul, rămâi puțin. Întreabă-l pe celălalt cum a dormit. Lasă-l să-ți spună aceeași poveste, chiar dacă ai mai auzit-o. Dacă știi că are de mers undeva unde îi e greu să meargă singur, poți să-i spui simplu „Vin cu tine”. Uneori, omul din fața ta s-a rugat în dimineața aceea să poată trece cu bine prin câteva ore, iar tu poți să-i fii alături chiar în orele acelea.

Vor fi și seri în care, dacă te uiți în urmă, ziua îți va părea la fel de grea ca atunci când a început. Vestea încă n-a venit. Discuția pe care ai avut-o n-a rezolvat tot. Dorul se întoarce când se face liniște în casă. Ai voie să spui că încă te doare. Poți să crezi în Dumnezeu și să plângi în aceeași seară. Poți să ai încredere că e lângă tine și totuși să-I ceri, din nou, să te ajute să simți asta.

Poate că astăzi ai făcut tot ce ținea de tine și acum îți rămâne doar să aștepți. Sau poate că lucrul cel mai greu pe care îl ai de făcut e încă în fața ta. Spune-I lui Dumnezeu unde ai ajuns, chiar dacă singurele cuvinte pe care le găsești sunt „Doamne, mi-e greu”. Și, când va trebui să te ridici și să faci partea care ține de tine, amintește-ți ce ți-a promis. Va fi lângă tine și acolo.