EFECTE OUG – Procurorul Ciprian Gherasim revine de la DNA Târgu Mureș la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reghin

DECIZIE. Conform deciziei Secţiei pentru procurori a CSM, 48 de procurori delegați la Parchetul General, DIICOT şi DNA își încetează activitatea în respectivele instituții și revin la parchetele unde activau iniţial. Decizia este cauzată de intrarea în vigoare a Ordonanţei pe legile justiţiei care prevede, printre altele, că procurorii din cadrul structurilor de la vârful Ministerului Public trebuie să îndeplinească și condiţia de 10 ani de vechime în profesie.
Printre procurorii cărora le-a încetat delegarea se află și procurorul Ciprian A. Gherasim de la DNA – Serviciul Teritorial Târgu Mureș, decizia fiind ca acesta să se întoarcă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reghin. Gherasim a fost numit procuror în mai 2010 și are o vechime de opt ani în magistratură. Este specializat pe drept penal și, în 26 noiembrie 2017, a fost admis la concursul de promovare la unitatea (Parchetul) de pe lângă Tribunalul Mureș. Ultima decizie de delegare a lui Gherasim a fost emisă în 16 aprilie 2018, pe perioada de până la 16 octombrie 2018.
Conform noii legislații, impunerea vechimii de cel puţin 10 ani în magistratură pentru procurorii din Parchetul General, DNA şi DIICOT se aplică doar procurorilor detaşaţi în aceste structuri, nu şi celor care au ajuns în funcţie prin concurs sau prin interviu, a comunicat CSM.
Cătălin VISCHI