Energie verde: leasing și rate pentru panouri fotovoltaice și baterii de stocare

ENERGIE VERDE. Piața energiei regenerabile din România intră într-o nouă etapă de dezvoltare, în care accentul nu mai cade doar pe instalarea panourilor fotovoltaice, ci tot mai mult pe soluțiile de stocare a energiei. În contextul creșterii numărului de prosumatori și al fluctuațiilor din piața energiei, companiile din domeniu încep să ofere soluții financiare menite să facă aceste investiții mai accesibile atât pentru populație, cât și pentru firme.
Platforma E-acumulatori.ro, companie cu aproape 30 de ani de experiență în domeniu, a anunțat lansarea unor programe de finanțare prin leasing financiar, leasing operațional și achiziție în rate pentru sisteme fotovoltaice și baterii de stocare.
Noua strategie urmărește să elimine una dintre cele mai mari probleme întâlnite de clienți: costul inițial ridicat al investițiilor în energie verde. Prin noile soluții de finanțare, beneficiarii pot implementa sisteme energetice fără a bloca sume mari de bani încă de la începutul proiectului.
Pe segmentul companiilor, oferta include leasing cu perioade de rambursare de până la cinci ani și avans minim de 5%, în funcție de profilul beneficiarului. Valoarea maximă finanțată poate ajunge până la un milion de lei pentru fiecare proiect.
Fondurile pot fi utilizate pentru instalarea de panouri fotovoltaice pentru locuințe, spații comerciale sau hale industriale, pentru baterii de stocare, sisteme hibride și chiar pentru integrarea pompelor de căldură.
Unul dintre avantajele evidențiate de companie este faptul că rata lunară poate fi acoperită parțial sau chiar integral din economiile realizate la factura de energie electrică, mai ales în cazul consumatorilor cu necesar ridicat de energie.
Potrivit lui Dan Tudose, fondatorul E-acumulatori.ro, piața românească urmează direcția deja vizibilă în multe state europene, unde stocarea energiei devine elementul central al eficienței energetice.
La nivelul Uniunii Europene, aproape jumătate din energia electrică produsă provine deja din surse regenerabile, iar sectorul solar are una dintre cele mai rapide creșteri. Specialiștii avertizează însă că producția fără stocare poate genera dezechilibre și pierderi economice, deoarece surplusul de energie ajunge în rețea exact în perioadele în care prețurile sunt foarte mici sau chiar negative.
În acest context, bateriile de stocare devin tot mai importante pentru eficientizarea consumului. Acestea permit utilizarea energiei produse în timpul zilei și după apusul soarelui sau în momentele în care consumul este mai ridicat.
Și statul român începe să sprijine mai puternic această direcție. Administrația Fondului pentru Mediu va avea în 2026 un buget dedicat exclusiv bateriilor pentru prosumatori, în valoare de aproximativ 400 de milioane de lei.
Scopul programului este reducerea presiunii asupra rețelei naționale și stimularea autoconsumului local, într-un moment în care numărul sistemelor fotovoltaice instalate în România continuă să crească accelerat.
Echipamentele moderne oferă și o durată mare de exploatare. Panourile fotovoltaice vin în prezent cu garanții de până la 25 de ani, iar costurile de întreținere sunt relativ reduse comparativ cu alte tipuri de investiții energetice.
Compania anunță că își adaptează soluțiile în funcție de nevoile fiecărui client, de la locuințe individuale până la clădiri de birouri, ferme agricole sau parcuri logistice, într-un context în care independența energetică devine o prioritate tot mai importantă atât pentru populație, cât și pentru mediul de afaceri.




