Europa se teme de un nou „șoc chinez”. Industriile strategice ale UE, amenințate de ofensiva economică a Beijingului
ECONOMIE. Uniunea Europeană privește cu tot mai multă îngrijorare expansiunea economică a Chinei, pe fondul avertismentelor că un nou „șoc chinez” ar putea afecta industrii strategice precum producția auto, industria chimică și farmaceutică, utilajele industriale și tehnologiile verzi. Fără un răspuns comun și ferm, Europa riscă să piardă numeroase locuri de muncă și să devină tot mai dependentă de Beijing.
Relațiile dintre Uniunea Europeană și China traversează una dintre cele mai tensionate perioade din ultimii ani. Beijingul încearcă să profite de răcirea relațiilor dintre Statele Unite și Europa, prezentându-se drept un susținător al comerțului internațional și al cooperării multilaterale.
Liderii europeni privesc însă cu scepticism mesajele Chinei. Principalele nemulțumiri ale Bruxellesului sunt legate de subvențiile acordate companiilor chineze, supraproducția industrială, accesul inegal pe cele două piețe și practicile comerciale considerate neloiale.
Premierul chinez Li Qiang a respins acuzațiile privind apropierea unui „al doilea șoc chinez” și a susținut că dezvoltarea economică a țării sale ar trebui privită de Europa ca o oportunitate, nu ca o amenințare.
Economiștii avertizează însă că situația începe să semene cu perioada de după aderarea Chinei la Organizația Mondială a Comerțului. La începutul anilor 2000, creșterea masivă a exporturilor chinezești a contribuit la închiderea multor fabrici occidentale, în special în industriile textile, metalurgice și ale mobilierului.
De această dată, concurența vizează sectoare mult mai sofisticate și mai importante din punct de vedere strategic. Producătorii europeni de automobile, echipamente industriale, produse chimice, medicamente, baterii și tehnologii verzi sunt supuși unei presiuni tot mai mari din partea companiilor chineze, care beneficiază de costuri mai reduse și de sprijinul consistent al statului.
Datele economice arată o schimbare radicală a raportului de forțe. În anul 2000, China realiza aproximativ 6% din producția industrială mondială, iar în prezent ponderea sa se apropie de 30%. În același interval, contribuția Uniunii Europene a scăzut de la aproximativ 30% la 17%.
Exporturile chineze către piața europeană au crescut puternic în ultimul deceniu, iar deficitul comercial al Uniunii Europene a ajuns la sute de miliarde de dolari. Jens Eskelund, președintele Camerei de Comerț a Uniunii Europene în China, a comparat schimburile dintre cele două economii cu un vas cargo încărcat cu 24.000 de containere care pleacă spre Europa și se întoarce aproape gol.
Consecințele sunt vizibile mai ales în Germania, unde industria pierde mii de locuri de muncă în fiecare lună. Companiile europene se confruntă cu dificultăți atât pe piața internă, cât și în economii emergente precum Brazilia, Indonezia sau Africa de Sud, unde produsele chinezești câștigă rapid teren.
Unul dintre cele mai clare avertismente vine din industria panourilor solare. În urmă cu aproximativ un deceniu, Europa deținea aproape 30% din producția mondială, în timp ce astăzi contribuția sa a ajuns la aproximativ 1%. Producătorii chinezi domină aproape întreaga piață, iar specialiștii avertizează că scenariul s-ar putea repeta în industria auto, în sectorul bateriilor și în alte domenii esențiale.
Franța și Germania susțin în prezent adoptarea unor măsuri comerciale mai ferme împotriva practicilor considerate incorecte. Parisul a avansat ideea unui nivel de protecție echivalent cu un tarif general de aproximativ 30% pentru produsele chinezești, iar cancelarul german Friedrich Merz s-a declarat pregătit să sprijine măsuri comune pentru apărarea industriei europene.
Miza depășește însă protejarea locurilor de muncă. Pierderea capacității de producție în domenii strategice ar putea transforma Uniunea Europeană într-o economie dependentă de importurile din China. Beijingul ar putea utiliza această dependență pentru a obține avantaje economice și politice, inclusiv prin restricționarea accesului la materii prime și componente esențiale.
Slăbirea industriei europene ar putea afecta și planurile statelor membre privind consolidarea capacităților de apărare. Automobilele, produsele chimice, electronica, bateriile, materiile prime critice și utilajele industriale sunt importante atât pentru economia civilă, cât și pentru industria militară.
Europa se află astfel în fața unei alegeri dificile: să își protejeze capacitatea industrială printr-o politică comercială comună și mai fermă sau să riște repetarea unui proces de dezindustrializare care, odată produs, ar putea fi extrem de greu de inversat.
