EVENIMENT – La 70 de ani de la fabricarea industrială a viorilor în Reghin, concert aniversar extraordinar: artiști renumiți cântă pe instrumente construite la Reghin

0
623

REGHIN, ORAȘUL VIORILOR. În acest an, se împlinesc 70 de ani de la fabricarea industrială a viorilor în municipiul mureșean Reghin – și în România, de fapt, pentru că la Reghin s-a inaugurat, în 1951, prima fabrică de instrumente muzicale din lemn din țară, cu 4 muncitori (până atunci, în România existau doar câteva ateliere mici de lutierit). Cu această ocazie, în 11 august 2021, Asociația Artiștilor Lutieri din România va organiza “Concertul extraordinar la ceas aniversar – Reghin, Orașul Viorilor”.

 

Evenimentul va fi susținut financiar și de administrația publică locală, care va aloca în acest sens suma de 30.000 de lei, restul finanțării necesare organizării fiind suportat din vânzarea biletelor.

 

De asemenea, cu această ocazie, organizația de breaslă a creatorilor de viori (înființată în 1990 de unii dintre cei mai cunoscuți lutieri români, sucesori ai pionierului Roman Boianciuc) va achiziționa o vioară construită în 2015 de lutierul Ioan Luca și estimată la 6.200 de lei, pe care o va dona pentru Colecția municipiului Reghin (până acum, asociația a cumpărat pentru această colecție istorică două viori și două viole de maestru, construite de marii lutieri Roman Boianciuc, Nicolae Ciurba, Zaharie Mare și Florea Precub, colecția fiind evaluată la un total de aproape 46.000 de lei).

 

Concertul din 11 august 2021 de la Reghin va fi unul special nu doar prin prisma prezenței pe scenă a extrem de valoroșilor instrumentiști invitați, cât și prin faptul că aceștia vor concerta exclusiv pe viori construite la Reghin de cei care fac parte din Asociația Artiștilor Lutieri din România.

 

Concertul va fi susținut de artiști renumiți, care evoluează în mari orchestre, dar care la Reghin vor concerta împreună: Rafael Butaru – vioară (concertmaistru al Operei Naționale din București și al Filarmonicii “George Enescu”), Radu Dunca – vioară (concertmaistru al Operei Naționale din București), Ana Ungureanu – vioară (concertmaistru al Orchestrei Metropolitane București), Răzvan Suma – violoncel (solist instrumentist al Orchestrei Naționale Radio), Mircea Lazăr – vioară (Opera Națională din București), Ella Bokor – violoncel (Centrul Național de Artă Tinerimea Română), Monica Bejenaru – violă (Orchestra Română de Tineret), Cătălina Filipescu – violă (Opera Națională Română), Adrian Vasile – violă (Opera Națională Română).

 

* Foto: @ voceanationala.ro

 

Andrada VLAS



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului msnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ