EVENIMENT – MOONFest 2022, în ultimul weekend din iunie, la Peppermint Park din Cerghid: două zile de muzică și aventuri

0
499

FESTIVAL. MOONFest 2022, eveniment care va avea loc în perioada 25-26 iunie, în Peppermint Park (sat Cerghid, comuna Mica), este un festival în principal umanitar, care se concretizează în două zile pline de magie urbană, muzică, educație și aventură. Un festival cu Oameni, pentru Oameni.

 

În cele două zile, pădurea parcului Peppermint va fi învăluită de artă urbană și nu numai. Scena este una diversificată, oferind publicului larg o gamă variată de artiști, precum: Vița de Vie, Șuie Paparude, ROA, CTC, Nane, Killa Fonic și alți 45 de artiști.

 

Participând la festival, vei avea șansa să iei parte la tot felul de aventuri oferite de Peppermint, cum ar fi: plimbări cu bicicleta, ATV, AIRSOFT, climbing, iar lista continuă. Locația dispune de aproximativ 15 km pătrați de pădure și deal, unde cei care participă la festival vor avea șansa să experimenteze niște momente demult pierdute pe tărâmurile mureșene.

 

Parcul este destinat copiilor, tinerilor si adulților, având activități pentru toate categoriile de vârstă. De asemenea, vor avea loc seminarii de educație financiară, în urma cărora cei interesați pot acumula cunoștințe pentru a-și construi o viață cât mai echilibrată financiar.

 

Pentru a ajunge la festival, poți folosi transportul gratuit oferit de noi, respectiv autobuzul care pleacă din Târgu-Mureș, Sala Polivalentă, din oră în oră. Dacă dorești să îți folosești mașina, noi îți oferim parcare gratuită la mai puțin de un minut de festival.

 

De ce să alegi MOONFest? Natură, muzică și magie – o combinație care a dat naștere la MOONFest 2022. Posibilitatea campării gratuite, în siguranță, la mai puțin de două minute de festival, alături de prietenii tăi cei mai buni, duce doar la amintiri de neuitat. Lista noastră de artiști, care combină muzica hip-hop, trap, rock, alternative rock, edm, aduce în județul Mureș toate trendurile, comprimate sub o singură umbrelă, umbrela MOONFest. Detalii, pe platformele sociale Facebook și Instagram: moonfest.ro.

 

MOONFest este un festival cu Oameni, pentru Oameni. Dacă observi nedreptățile care se întâmplă zilnic și vrei să faci parte din schimbare, cu achiziționarea unui bilet la MOONFest, 20% din încasări merg către Fundația Metropolis, fundație care reabilitează, construiește și ajută spitale si alte acțiuni de sănătate. Viziunea noastră este aceea de a construi un festival major care, prin vâzarea biletelor, va fi capabil să reabiliteze spitale și alte acțiuni de sănătate. Pentru noi, cultura nu înseamnă doar momente magice, ci și momente realiste și de conștientizare a ceea ce putem face pentru aproapele nostru. Dorim să fim o unealtă prin care Oamenii pot ajuta Oameni.



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului msnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ