EVOLUȚIA PROFITULUI – Cine a câștigat și cine a pierdut în anul 2020: o analiză a celor mai profitabile firme din 2019 din economia județului Mureș

0
293

ANALIZĂ ECONOMICĂ. Scrierea analizează cum au încheiat anul 2020 cele mai profitabile 10 firme din economia mureșeană în urmă cu un an (2019). Subliniere: pentru respectarea fair-play-ului economic, am exclus din analiză subsidiarele holdingului germano-român E.ON (respectiv, E.ON România SRL – compania-platformă care coordonează activitatea companiilor operaţionale ale grupului E.ON în sectorul energetic din România – și E.ON Energie România – care la finalul anului trecut a fuzionat prin absorbție cu E.ON Gaz Furnizare), precum și pe producătorul de cărămizi din Sighișoara, Siceram SA (care a fost absorbită în grupul austriac Leier, datele economice ale grupului reunind afaceri în mai multe județe).

 

Excluzându-le din analiză pe cele 4 menționate mai sus, din cele 6 firme din județul Mureș care au avut în 2019 cel mai mare profit net, jumătate au raportat scăderi semnificative ale câștigurilor. Cele 3 firme mureșene situate în top 10 a câștigurilor în 2019 și care au raportat creșteri a profitului net în anul 2020 activează în industriile alimentară, mobilei (producția de saltele) și auto. Să vedem evoluția în 2020 a campionilor județeni ai profitului net.

 

Cine a pierdut, cine a câștigat

 

Clasată în 2019 pe locul 3 în clasamentul județean al profitului net, Euro Gas System SRL, administrată de Ioan Sorin Pastor, a înregistrat anul trecut trecut o scădere procentuală de 82% (de la 37,9 milioane de lei la 6,8 milioane de lei). Situat pe poziția a 4-a în 2019, producătorul de produse lactate Hochland România (cu fabrici în Sighișoara și Sovata) a raportat o creștere procentuală a profitului de 6% (de la 29,6 milioane de lei la 31,5 milioane de lei), iar firma Rosenberg SA (locul 6 în 2019) a înregistrat anul trecut o scădere a profitului net de aproape 95% (de la 22,1 milioane de lei la 1,2 milioane de lei).

 

Și profitul lui Sefar SRL din Sighișoara (locul 7 în 2019) a scăzut în 2020 la aproape jumătate din câștigurile anului 2019 (de la 20,5 milioane de lei la 10,6 milioane de lei). De asemenea, producătorul de spumă poliuretanică din Luduș, Vitafoam România SRL, a înregistrat o creștere a profitului net de circa 18% (de la 19,5 milioane de lei la aproape 27 de milioane de lei), iar subsidiara holdingului spaniol CIE Automotive Group, producătorul de piese pentru industria auto CIE Matricon SA din Târgu Mureș (locul 9 în topul județean al anului 2019, administrată de Fernandez Carlos Manuel Santos) și-a crescut câștigurile cu peste 23% (de la 17,6 milioane de lei la peste 23 de milioane de lei).

 

Cătălin VISCHI, Liviu DAMIAN



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului msnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ