EXCLUSIV – Cum se dublează într-un an contractul pentru modernizarea unei piețe agroalimentare: studiu de caz, administrația unui oraș din județul Mureș

0
248

STRATEGIE. După ce în luna februarie 2021, administrația din Miercurea Nirajului, al doilea cel mai mic oraș din județul Mureș, a eșuat pentru a doua oară în găsirea unui executant pentru lucrările de modernizare a pieței agroalimentare, în 4 mai 2021 a reintrodus contractul în licitație, la un preț semnificativ mai mare.

 

În mai puțin de un an, administrația din Miercurea Nirajului a dublat oferta inițială pentru execuția modernizării pieței agroalimentară (un obiectiv care se dovedește greu de concretizat), fapt care ridică serioase semne de întrebare în privința calității studiilor plătite din bani publici (care cuprind și estimarea lucrării și care se dovedește mult subevaluată).

 

Practic, la finalul verii anului trecut, administrația din Miercurea Nirajului s-a oferit să plătească pentru lucrare 5,25 milioane de lei + TVA. N-a reușit să atragă constructori, așa că în februarie 2021 a revenit cu o nouă ofertă, suplimentată cu 30%: 7,6 milioane de lei + TVA (echivalentul a peste 1,5 milioane de euro + TVA). Și a doua oară contractul s-a dovedit neatractiv, așa că astăzi, 4 mai 2021, au crescut oferta cu circa 1 milion de lei (prețul estimat acum fiind de 8,5 milioane de lei + TVA, adică peste 10 milioane de lei cu TVA inclus, sumă echivalentă cu peste 2 milioane de euro).

 

Proiectul vizează realizarea unei piețe de zi, compusă din piață exterioară și hală agroalimentară, unite printr-un acoperiș. După ce în mai puțin de un an administrația locală a dublat prețul, ajungând să ofere peste 10 milioane de lei și sperând să găsească un executant pentru lucrare. Finanțarea proiectului este făcută exclusiv din bugetul local și ofertele se primesc până în 25 mai 2021.

 

Câștigătorul va fi desemnat exclusiv în funcție de preț și va trebui să finalizeze lucrarea în cel mult 23 de luni. Conform proiectului, noua piața va avea trei puncte de acces/intrare (unul fiind exclusiv pentru aprovizionare și scoaterea deșeurilor), zone administrative și de depozitare a mărfurilor.

 

Vali STOICA



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului msnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ