EXCLUSIV – Taxa de salubrizare în județul Mureș se majorează între 34% și 240% (!), deși se reciclează de 3 ori mai puține deșeuri decât impune legea

0
1475

SE MAJOREAZĂ TAXA DE SALUBRIZARE. Conform legislației de mediu aplicată în România, autoritățile publice responsabile de serviciile de salubrizare (în cazul județului Mureș, Consiliul Județean, prin Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Ecolect Mureș) au obligația ca începând din anul 2020 să recicleze minimum 50% din masa totală de reciclabile generată (hârtie, metal, plastic și sticlă).

 

Precizare pentru nespecialiști: acest procent nu a fost stabilit peste noapte, să-i ia prin suprindere pe responsabilii de salubrizare, ci încă din anul 2016. Așadar, timp de 4 ani, autoritățile au avut timp să se gândească și să aplice soluțiile pentru îndeplinirea procentului de deșeuri reciclate, acești indicatori de performanță fiind incluși în contractele de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare şi în regulamentul serviciului de salubrizare.

 

În 2020: 13% în loc de 50%

 

În cazul în care începând din anul 2020 (adică din acest an) nu sunt îndeplinite criteriul de 50% reciclare a deșeurilor se plătesc penalități. Bine, să vedem cât s-a colectat și cât s-a reciclat prin Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID) Mureș…

 

Conform administratorului SMID, în ultimul an (1 noiembrie 2019 – 30 noiembrie 2020) s-au colectat 62.400 de tone de deșeuri menajere – vă reamintim că SMID Mureș funcționează la capacitate de 50%, deservind doar 276.551 de mureșeni (din cauză că zona 2 a SMID Mureș, cea mai mare, care cuprinde 20 de UAT-uri din zona municipiului Târgu Mureș și care deservește peste 223.000 de locuitori, nu a fost atribuită vreunui operator, licitațiile de până acum soldându-se cu eșecuri).

 

Din cantitatea totală de deșeuri reciclabile care s-au colectat în acest an în județul Mureș prin SMID (calculul s-a făcut la perioada 1 noiembrie 2019 – 30 noiembrie 2020), s-a stabilit că 30% o constituie deșeurile reciclabile. Adică, din cele 62.400 de tone de deșeuri colectate, peste 18.700 o constituiau deșeurile reciclabile. Din acestea, conform legii trebuiau valorificate cel puțin 50%, adică peste 9.350 de tone.

 

Cât s-a valorificat? Mult mai puțin. Procentul exact nu a fost comunicat public (deocamdată, probabil se așteaptă raportul anual), însă procentul național este de 13-14% și n-avem motive să credem că județul Mureș constituie vreo execepție, sistemul fiind (și la noi) prost gândit, prost executat, prost implementat, prost manageriat. În schimb, știm cât se va valorifica în 2021. Să vedem…

 

În 2021: 22% în loc de 60%

 

Anul viitor, se estimează că în județul Mureș prin SMID se va colecta cantitatea totală de 61.145 tone de deșeuri menajere, din care luând de bun același procent de 30% de deșeuri reciclabile, ajungem la o cantitate totală de deșeuri reciclabile de 18.343 de tone. În 2021, procentul de deșeuri care trebuie reciclat/ valorificat este de 60%. Adică ar trebui să se valorifice peste 11.000 de tone de deșeuri. Însă se vor valorifica doar 21,68% (respectiv 3.976 tone).

 

Practic, o treime din cât ne obligă legea. Procentul este infim, în contextul în care canalul informal oficial ne spune că eficiența stației de sortare este de minim 75% din cantitatea intrată (ceea ce acreditează ideea că se introduc prea puține deșeuri în stație).

 

Oricum, partea bună este că se promite reducerea ratei de depozitare la Sânpaul. Partea rea este că această reducere e insignifiantă (2%). Subliniere: până în 31 decembrie 2025, rata de valorificare a deșeurilor reciclabile trebuie să ajungă la 65% (adică trebuie reciclate 50% din ambalajele din plastic, 50% din aluminiu și 70% din cele de sticlă).

 

Datele din această scriere provin din raportul oficial de fundamentare a majorării taxei de salubrizare pe anul 2021 și calcule făcute în baza acestora. Pentru că (poate ne veți scuza în timpul acestei vieți că am omis să vă informăm), începând din 1 ianuarie 2021 taxa de salubrizare se majorează.

 

Cu cât crește taxa de salubrizare

 

Începând cu 1 ianuarie 2021, taxa de salubrizare va crește după cum urmează:

* utilizatorii casnici din mediul urban: 12,22 lei/persoană/lună, adică 146,64 lei/persoană/anul 2021;

* utilizatorii casnici din mediul rural: 6,05 lei/persoană/lună, adică 72,06 lei/persoană/anul 2021;

* utilizatorii non-casnici: 631,49 lei/tonă.

 

Rezultatul final (cuantumul stabilit pentru taxa de salubrizare pe 2021) a ținut cont și de hulitul calcul al nivelului de suportabilitate (acesta este actualizat periodic de Ministerul Fondurilor Europene). Conform acestuia, populația din mediul urban ar putea suporta (adică are bani să plătească) o taxă de 14,99 lei/lună/persoană, cea din mediul rural o taxă de 9,13 lei/lună/persoană, iar firmele (utilizatorii non-casnici), o taxă de 638,81 lei/tonă.

 

Majorarea taxei de salubrizare în județul Mureș este semnificativă, de la 1 ianuarie 2021: cetățenii din orașe urmând să plătească cu 34% mai mult decât în acest an; cetățenii din mediul rural, cu 240% mai mult (!); firmele, cu 33,3% mai mult. În 2020, taxa specială de salubritate a fost de: 9,70 lei/persoană/lună la utilizatorii casnici din mediul urban, 1,78 lei/persoană/lună la utilizatori casnici din mediul rural și 473,49 lei/tonă la utilizatori non-casnici (instituții, firme etc.).

 

Cătălin VISCHI, Liviu DAMIAN

 

 

 



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului msnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ