FAPT – A scăzut incidența în Târgu Mureș: municipiul reședință de județ este în categoria de incidență cuprinsă între 1,5 și 3/1000 de locuitori

DECIZIE. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Mureș a decis luni, 26 aprilie 2021, în urma datelor Direcției de Sănătate Publică Mureș care confirmă trendul de scădere a numărului de cazuri COVID-19 în Târgu Mureș, să încadreze municipiul reședință de județ în categoria de incidență cuprinsă între 1,5/1000 și 3/1000 de locuitori.

 

Conform DSP Mureș, în acest moment, în municipiul Târgu Mureș sunt active 441 de cazuri de persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2, incidența fiind de 2,98/1000 de locuitori.

 

În acest moment, în județul Mureș, în urma reanalizării situației epidemiologice de către DSP Mureș, o singură localitate (comuna Cozma) este în categorie de incidență de peste 7/1000 de locuitori, 7 localități sunt în categoria de incidență mai mare de 4/1000 de locuitori și 11 localități sunt în categoria de incidență mai mare de 3/1000 de locuitori.

 

Andrada VLAS

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare