FAPT – AUR Târgu Mureș “a sesizat organele competente” pentru că administrația locală a încălcat legea montând din nou plăcuțe bilingve pe străzi

SESIZARE. Organizația Municipală AUR Târgu Mureș a precizat, într-un comunicat remis redacției, că a sesizat “autoritățile competente” în privința deciziei primarului Soós Zoltán și a „Consiliului Local dominat de UDMR” de a monta ilegal, din nou, plăcuțe bilingve cu denumirea străzilor din municipiul reședință de județ, deși “această problemă a fost tranșată în mod definitiv de instanțele de judecată, atât la prima instanță Tribunalul Mureș, cât și în recurs, la Curtea de Apel” (decizii care “au anulat hotărârile de Consiliu Local care priveau redenumirea și amplasarea plăcuțelor bilingve pe străzile din Târgu Mureș”).

 

AUR Târgu Mureș a precizat că acum, “fără o hotărâre în acest sens și fără a parcurge pașii legali, peste noapte, administrația UDMR schimbă plăcuțele din centrul orașului” și așteaptă ca autoritățile competente să dispună măsurile legale în privința acestei “unice preocupări a administrației actuale: obsesia de marcare a teritoriului”.

 

“Este inadmisibil ca într-un oraș care speră la o reformă și modernizare autentică să ne lovim de aceleași metehne UDMR-iste, unde mutarea statuilor, redenumirea străzilor și amplasarea plăcuțelor reprezintă singurele „realizări”, în timp ce românii din oraș sunt nevoiți să aștepte cuminți în „colțul albastru” pregătit de domnul Soos”, se mai precizează în comunicatul AUR Târgu Mureș.

 

msnews

1 comment
  1. Va sa zica AUR crede ca maghiarii din Tg.Mures nu au dreptul sa aiba inscriptii pe limba lor, nu au voie sa mute statui ,nu au voie sa denumeasca strazi,nu au voie sa se autodetermine (ca si romanii )fara sa primeasca unda verde de la intantele judecatoresti,ai caror decizii aberante in ultimul timp suprascriu legile si constitutia privind drepturile omului ,adica cetatenii de etnie maghiara nu au aceleasi drepturi ca si cetatenii romani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare