FAPT – Cine este reghineanul Doru Marian Mariș, urmărit internațional de FBI pentru clonare de carduri bancare și prins în Reghin de Poliția mureșeană

0
8348
Doru Marian Mariș

DECONSPIRARE. Reghineanul Doru Marian Mariș (42 ani), dat în urmărire internațională de FBI pentru clonarea de carduri bancare (și furtul din conturile unor americani care însumează pagube de 112.780 dolari), a fost prins duminică, în Reghin, de polițiștii mureșeni de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Târgu Mureş, într-o acțiune coordonată de procurori DIICOT Târgu Mureş.

 

Cine este Mariș

 

Doru Marian Mariș, care a fost arestat pentru 30 de zile în vederea extrădării în SUA, este unul dintre cei care au administrat, o lungă perioadă de timp, firma care gestiona discoteca (clubul) și sala de jocuri din subsolul Casei de Cultură „Eugen Nicoară” din Reghin.

 

Firma Data Tradecom SRL a închiriat de la Primărie respectivul spațiu în urmă cu 21 de ani (în toamna anului 1999), când îi aparținea lui Petre Rus. După un an, Rus îi vinde firma, implicit și gestionarea discotecii/clubului de la subsolul Casei de Cultură, lui Alexandru Țintoșan, care o vinde în 2002 lui Mariș și asociatei sale, Maria Vodă.

 

Contractele de închiriere dintre proprietarul spațiului (Primăria Reghin) și chiriaș (firma Data Tradecom SRL) se făceau pe 5 ani. Pe mai multe acte adiționale ale acestui contract de închiriere dintre Primărie și firmă, până în 2015 inclusiv, apare numele sau numele și semnătura lui Mariș. Din 2016 încoace, în acetele adiționale apare administrator Maria Sabău – în vara acestui an s-a semnat cel mai recent act adițional pentru prelungirea cu 5 ani a închirierii spațiului în care este clubul Black & White.

 

De ce e acuzat Mariș

 

După extrădarea în SUA, Mariș va fi cercetat pentru apartenență la o grupare de infractori care au clonat carduri bancare şi au fi extras bani din conturile mai multor persoane din cel puțin 7 state (Carolina de Nord, Florida, Louisiana, Alabama, Georgia, Mississippi și New York).

 

Agentul special Mike Day de la FBI Jacksonville, care a fost implicat direct în investigație, a precizat pentru First Coast News că din gruparea de infractori făceau parte nouă persoane (8 români și un iordanian), toate rezidente în statul Georgia: Adrian “Bighi” Kiraly, Andrei “Tony” Andrei, Bogdan Ardei, Vergiu Corneliu “Cornel” Galbenu, Ovidiu “Ovi” Meczak, Ovidiu Gabriel Musteață, Nedal Al-Khomos (iordanian), Doru Marian Mariș și Nelu Onica (acesta este singurul care încă nu a fost prins).

 

Conform procurorului american Julie Hackenberry, în perioada martie 2019 – iunie 2020, cei 9 au sustras informații (numere de cont și PIN-uri) de pe carduri de debit/credit și fonduri de la victime, instalând dispozitive de skimming pe bancomate şi terminale de plată (skimming = activitatea ilegală prin care se obţine în mod fraudulos datele stocate pe banda magnetică a unui card bancar; este inclusă în tipul de infracţiuni informatice).

 

Apoi, infractorii descărcau informațiile furate (numerele de cont și PIN-urile), recodificau respectivele date pe carduri goale, creând astfel carduri de debit sau de credit contrafăcute sau neautorizate și făceau retrageri în numerar (de la ATM-uri). Până acum, FBI are probe pentru furtul a 112.780 dolari, însă suma este mult mai mare. Cazul a fost investigat de FBI, cu suportul United States Secret Service. Conform legilor din statul Florida, unde au fost puți sub acuzare, membrii grupării din care face parte Mariș riscă pedepse cuprinse între 6 luni și 7 ani de închisoare.

 

Cătălin VISCHI, Vali STOICA



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului msnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ