FAPT – Se pregătește schimbarea stațiilor de autobuz din Sighișoara, investiție estimată la 400.000 de lei

LICITAȚIE. Administrația publică locală din municipiul mureșean Sighișoara a introdus în urmă cu puțin timp în licitație publică, prin procedură simplificată, un contract de achiziție a furnizării și montării a 19 stații de autobuz metalice. Suma estimată pentru această investiție este de 400.000 de lei.
Conform caietului de sarcini, 11 stații de autobuz vor fi cu 4 picioare, iar 8 stații cu două picioare (respectiv, fără laterale). Stațiile vor fi amplasate pe rutele de transport călători existente și deservite de operatorul local (Societatea Apă Termic Transport SA, care gestionează transportul de călători îîn Sighișoara din anul 1998).
Contractul va fi atribuit conform criteriului „Cel mai bun raport calitate-preț” (prețul are o componentă de 70%, celelalte 30 de procente fiind repartizate pentru perioada de garanție). Ofertele se pot trimite până la 13 aprilie 2020.
Vali STOICA