FAPT – Va fi deschis primul centru din județul Mureș în care se va folosi doar vaccinul Johnson&Johnson, care se administrează într-o singură doză
CAMPANIA DE VACCINARE. Joi, 20 mai 2021 secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu a anunțat că s-a ajuns la acorduri cu autoritățile din 19 județe și București pentru deschiderea primelor 24 de centre în care se va administra vaccinul anti-COVID Janssen, dezvoltat de Johnson&Johnson, care se administrează într-o singură doză. În județul Mureș va fi deschis unul din cele 24 de centre de vaccinare Johnson&Johnson, în stațiunea Sovata.
Cele 24 de centre de vaccinare în care se va folosi pentru imunizare serul Janssen se deschid după ce acesta a devenit disponibil la cabinetele medicilor de familie înscriși în programul național de vaccinare. De asemenea, Baciu a anunțat că alte 20 de centre vor fi deschise în mai multe spitale din ţară, acolo pacienţii internaţi putând opta, fără programare, pentru imunizarea cu acest ser.
Tot astăzi, la nivel județean (la propunerea prefectului Mara Togănel) s-a luat decizia deschiderii unui centru fix de vaccinare, cu vaccinul produs de Johnson&Johnson, în cabinetul medical din incinta Aeroportului Transilvania din Târgu Mureș. Acest punct de vaccinare trebuie avizat de DSP Mureș.
Andrada VLAS