Fără taxă de pod la Fetești de la 1 iunie!

TRANSPORT. Achitarea taxei de pod de la Fetești – Cernavodă se suspendă provizoriu începând cu data de 1 iunie 2023, până la finalizarea lucrărilor de reabilitare a podului peste braţul Borcea, dar nu mai târziu de 31 august 2023, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Totodată, compania de drumuri informează utilizatorii reţelei de drumuri naţionale şi autostrăzi că taxa achitată prin intermediul SIEGMCR în perioada de suspendare va putea fi utilizată în decurs de 12 luni de la data achitării, conform prevederilor legale în vigoare.

Pentru realizarea lucrărilor de reabilitare a Podului peste braţul Borcea s-au instituit restricţii de circulaţie pe A2 între Feteşti şi Cernavodă, fiind închis sensul de circulaţie Constanţa – Bucureşti. Circulaţia vehiculelor se desfăşoară pe podul alăturat pe o singură bandă pe sens, între km 147+015 şi km 144+235.

 

sursa radiobrasovfm.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare