Farmacia Socială din Târgu Mureș marchează 5 ani de activitate printr-un eveniment dedicat economiei sociale

EVENIMENT. Prima și, în prezent, singura întreprindere socială din domeniul farmaceutic din România, Farmacia Socială din Târgu Mureș, aniversează cinci ani de activitate printr-un eveniment public dedicat economiei sociale și antreprenoriatului cu impact comunitar.
Evenimentul va avea loc miercuri, 27 mai 2026, de la ora 11:00, în Sala Mică a Palatului Administrativ din Târgu Mureș și este organizat în parteneriat cu Instituția Prefectului – Județul Mureș.
Manifestarea va reuni reprezentanți ai administrației publice, ai mediului academic, ai societății civile și ai presei, fiind gândită nu doar ca un moment aniversar, ci și ca o platformă de dezbatere privind viitorul economiei sociale în județul Mureș.
În cadrul evenimentului vor fi prezentate rezultatele și impactul social al proiectului dezvoltat în ultimii cinci ani, precum și direcțiile de dezvoltare ale antreprenoriatului social la nivel regional. Totodată, participanții vor putea lua parte la discuții și sesiuni de networking dedicate dezvoltării de noi colaborări strategice.
Administratorul Farmaciei Sociale, antreprenorul social Marius Dumitrescu, a subliniat că proiectul a demonstrat că un model economic bazat pe solidaritate și responsabilitate socială poate funcționa și în România.
„În spatele fiecărei rețete eliberate nu s-a aflat doar un act comercial, ci o promisiune respectată față de comunitate. Am demonstrat că o afacere poate avea inimă și că profitul poate fi reinvestit acolo unde este cea mai mare nevoie: în sănătatea și demnitatea oamenilor vulnerabili”, a declarat acesta.
Potrivit organizatorilor, evenimentul își propune să devină un punct de plecare pentru noi inițiative și parteneriate care să contribuie la dezvoltarea unui ecosistem regional al economiei sociale.





