FILANTROPIE – 245 de persoane din 15 localități din zonele Luduş, Iernut și Sărmașu primesc de la preoți o masă caldă și pachete cu alimente

SOLIDARITATE. Preoţii şi credincioşii din 15 localități din jurisdicția Protopopiatului Luduş (condus de protopop Lucian Voşloban) ajută 245 de persoane aflate în izolare la domiciliu şi fără posibilităţi materiale, precum pe cei în vârstă de peste 65 de ani afectați de situaţia socială actuală, cu o masă caldă pe zi şi cu pachete cu alimente. În fiecare lună, valoarea totală a ajutorului va fi de 85.000 de lei, a comunicat preotul Oliviu Botoi, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Alba Iuliei.

 

Din Comitetul de Acţiune al Protopiatului Luduș fac parte preoţii Ilie Daianu, Constantin Savu, Viorel Ormenişan, Mihai Cercel, Valer Moldovan (din parohiile luduşene), Silviu Feier şi Ioan Buda (din Iernut), Ilie Bucur şi Daniel Camară (din Sărmaşu).

 

Acțiunea face parte din programul „Solidaritate prin Filantropie” (iniţiat în județul Mureș de Arhiepiscopia Ortodoxă Alba Iulia, Asociaţia „Filantropia Ortodoxă” şi Instituţia Prefectului/Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Mureş), program prin care, în județul Mureș, se acordă sprijin pentru peste 500 de persoane din protopiatele Târgu Mureș, Reghin, Sighișoara, Luduș și Târnăveni.

 

Andrada VLAS

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare