FINAL DE CAMPIONAT – Unirea Ungheni a remizat acasă cu Hunedoara și încheie campionatul pe locul 3, urmând să activeze și în sezonul viitor în Liga a III-a
PLAY-OFF LIGA A III-A. Vineri, 20 mai 2022, pe Stadionul Central din ungheni, în meci contând pentru etapa a 9-a (ultima) a play-off-ului Seriei a 9-a din Liga a III-a, Unirea Ungheni a terminat la egalitate, 2-2 (1-1), partida cu CS Hunedoara, echipă care termină neînvinsă sezonul regular și play-off-ul, fiind principala favorită din seriile 9 și 10 la promovarea în Liga a II-a (joacă în semifinala barajului de promovare cu CA Oradea și, dacă se califică, așa cum se scontează, în finală, cel mai probabil cu Minaur Baia Mare, câștigătoarea Seriei a 10-a).
Meciul, arbitrat la centru de George Cătălin Roman din Timișoara, conta doar pentru statistică, așa că ambele echipe au oferit spectatorilor un meci deschis, încheind sezonul cu obiectivele atinse: Hunedoara să încheie neînvinsă, Ungheni să nu piardă în ultima apariție din această ediție în fața propriilor suporteri.
CS Hunedoara a deschis scorul în min. 8, prin Laurențiu Buș, iar gazdele au egalat prin golul lui Marian Codrea (min. 21), acesta fiind scorul la pauză. În repriza a doua s-a respectat protocolul, ambele echipe înscriind câte un gol, de această dată rolurile fiind inversate, gazdele preluând conducerea pe tabela de marcaj prin Victor Astafei (min. 54), însă hunedorenii au egalat rapid, după doar 6 minute, prin brazilianul Garutti (min. 60) în urma unei lovituri de cap.
Unirea Ungheni – CS Hunedoara: 2-2 (1-1), au marcat Marian Codrea (min. 21), Victor Astafei (min. 54) / Laurențiu Buș (min. 8), Rafael Garutti (min. 60).
Tot astăzi, în play-out, cealaltă echipă deLiga a III-a din județul Mureș, Avântul Reghin, a încheiat la egalitate, 1-1, pe teren propriu, cu Unirea Alba Iulia și s-a salvat și matematic de la retrogradare. Așadar, în sezonul viitor județul Mureș va avea minimum două echipe în Liga a III-a (dacă nu se reușește o promovare – barajul câștigătoarei Ligii a IV-a Mureș joacă barajul de promovare cu câștigătoarea Ligii a IV-a din județul Harghita).
Andrei TUDORAN