Fondul suveran de investiții al Norvegiei – pierderi de 164 de miliarde de dolari în 2022

FINANCIAR. Cel mai mare fond suveran de investiții din lume a declarat că pierderea s-a datorat efectelor secundare ale invaziei Rusiei în Ucraina și inflației ridicate.
Fondul suveran de investiții al Norvegiei, cel mai mare din lume, a declarat la finalul lunii ianuarie, că a înregistrat o pierdere de 1.637 de miliarde de coroane norvegiene (164 de miliarde de dolari) în 2022.
Randamentul investițiilor a fost de -14,1%.
“Piața a fost afectată de războiul din Europa, de inflația ridicată și de creșterea ratelor dobânzilor. Acest lucru a avut un impact negativ atât asupra pieței de acțiuni, cât și asupra pieței de obligațiuni în același timp, ceea ce este foarte neobișnuit”, a declarat într-un comunicat Nicolai Tangen, CEO Nicolai Tangen al Norges Bank Investment Management, care administrează fondul. “Toate sectoarele de pe piața de acțiuni au avut randamente negative, cu excepția energiei”, a spus Tangen.
La sfârșitul anului 2022, fondul care este finanțat din taxele plătite de industria petrolieră și de gaze naturale a națiunii se ridica încă la 12.430 de miliarde de coroane (aproximativ 1.200 de miliarde de dolari). Această sumă este încă mai mare decât cele 12.340 de miliarde de coroane pe care fondul le deținea la sfârșitul anului 2021, datorită unor noi intrări de taxe în valoare de 1.090 de miliarde de coroane.
De asemenea, fluctuațiile valutare au sporit valoarea fondului cu 642 de miliarde de coroane.
Potrivit fondului, 69,8% din active au fost în acțiuni, 27,5% în venituri fixe, 2,7% în imobiliare și 0,1% în infrastructura de energie regenerabilă.