Ilie Bolojan: Bugetul de stat pe 2026 ar trebui adoptat până la finalul lunii februarie

GUVERN. Premierul Ilie Bolojan a declarat, marți, că obiectivul Guvernului este ca bugetul de stat pe anul 2026 să fie adoptat până la finalul lunii februarie, subliniind însă că acest calendar depinde și de parcursul legislativ din Parlament.
„Ar trebui să îl avem adoptat până la sfârșitul lunii februarie. Dar asta nu depinde exclusiv de Guvern. Se ajunge în discuții în Parlament, va ține și de Parlament. Dar sper, așa cum am spus, să-l avem adoptat cât mai repede”, a afirmat premierul într-o intervenție la TVR 1.
Șeful Executivului a explicat că adoptarea rapidă a bugetului este esențială pentru asigurarea predictibilității economice și pentru demararea la timp a proiectelor publice, în special a celor de investiții. În acest context, Ilie Bolojan a precizat că structura bugetului de investiții pentru 2026 va fi construită în principal pe baza absorbției fondurilor europene.
„Pentru țara noastră este important să creăm condiții de dezvoltare în anii următori. Asta înseamnă să avem un volum important de investiții, să ne extindem infrastructura și să creăm condiții cât mai bune pentru economie și pentru cetățeni. Aceste lucruri le putem face doar accesând fondurile europene”, a subliniat premierul.
Ilie Bolojan a atras atenția asupra termenelor limită foarte strânse pentru unele linii de finanțare europeană, în special cele din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Potrivit acestuia, România mai are de absorbit aproximativ 10 miliarde de euro din PNRR, fonduri care trebuie utilizate până la finalul acestui an, mai exact până în toamnă.
Pe lângă PNRR, premierul a menționat și fondurile de coeziune, din care România mai are la dispoziție aproximativ 5 miliarde de euro, sume care vor putea fi utilizate și în anii următori. Cu toate acestea, prioritatea imediată a Guvernului rămâne maximizarea absorbției fondurilor din PNRR, având în vedere caracterul lor limitat în timp.
„Cele 10 miliarde de euro din PNRR trebuie să le absorbim până la finalul acestui an și asta înseamnă că va fi o prioritate pentru noi. De aceea, bugetul de investiții se va baza în principal pe absorbția fondurilor europene”, a explicat Ilie Bolojan.
Premierul a mai subliniat că o bună coordonare între Guvern și Parlamentul României va fi decisivă pentru respectarea termenului propus, astfel încât România să poată începe anul bugetar cu un cadru financiar clar și orientat spre dezvoltare și investiții strategice.




