INCENDIU – Pompierii luptă cu ultimele focare aprinse la fabrica de mobilă din Fântânele, care arde de 14 ore: au intervenit peste 70 de pompieri cu 15 autospeciale

INCIDENT. Peste 70 de pompieri militari și de la serviciile de voluntari din 9 loclități mureșene au intervenit încă din noaptea trecută la stingerea unui incendiu violent izbucnit în vineri, în jurului orei 22, la o fabrică de mobilă din localitatea Fântânele. Incendiul a cuprins circa 1.200 de metri pătrați, adică peste o treime din suprafața fabricii. Din fericire nu s-au înregistrat victime.
ISU Mureş a transmis că după aproape 14 ore de luptă cu focul, la fața locului se mai află 3 autospeciale de stingere, cu 12 subofiţeri şi personal din conducerea unităţii, acestea încercând să lichideze ultimele focare ascunse. La nivelul ISU Mureş s-a constituit o comisie de anchetă care va stabili cauza probabilă de izbucnire a incendiului.
La intervenție au participat 42 de pompieri militari, cu 10 autospeciale de stingere și 3 mașini de teren din cadrul Punctului de Lucru Sovata și detaşamentelor Târgu-Mureş, Sighişoara, Reghin, Târnăveni, Garda de Intervenţie Miercurea Nirajului, precum și 29 de pompieri voluntari, cu 5 autospeciale de stingere de la serviciile de voluntari pentru situații de urgență din Sovata, Sângeorgiu de Pădure, Miercurea Nirajului, Bălăuşeri şi Fântânele.
* Foto: @ISU Mureș
Vali STOICA




