INEFICIENȚĂ – S-a desființat școala de meserii din Târgu Mureş, denumită bombastic Universitatea Cultural-Ştiinţifică: consuma 668.000 lei/an

0
409

DECIZIE OFICIALĂ. Colegiul comunitar susținut din banii pulici ai municipiului Târgu Mureș, numit pompos Centrul Tehnologic, sau mai bombastic Universitatea Cultural-Științifică, s-a desființat prin decizia de joi, 22 aprilie 2021, a forului deliberativ al orașului. Printr-o hotărâre a Consiliului Local Târgu Mureș s-a înființat, tot așa s-a și desființat.

 

Motivele constau în lipsa de atractivitate („numărul cursanților s-a redus semnificativ”), latura financiară („în ultimii 5 ani,  bugetul alocat UCS s-a dublat, de la 330.000 de lei în 2016 la 668.000 de lei în 2020, deși activitatea didactică s-a restrâns”, iar „veniturile proprii ale Universității au fost insignifiante”). Mai simplu spus: lipsă de eficiență.

 

Tot decizia de astăzi a Consiliului Local Târgu Mureș spune ce se întâmplă cu bunurile școlii de meserii (mijloace fixe în valoare de circa 390.000 de lei și obiecte de inventar de 246.000 de lei) : vor fi redirecționate către unități de învățământ cu un profil similar cu cel al specialităților, “venind în ajutorul liceelor de profil tehnologic în funcție de nevoile și necesitățile acestora”.

 

Istoricul instituției (cu sediul în centrul oraşului, pe strada Iuliu Maniu nr. 4), așa cum este înscris pe site-ul oficial: “instituţie publică de educaţie şi cultură, fondată în anul 1963”. Traducere (adevărul): un loc în care se țineau cursuri pentru învățarea unei meserii (la Casa de Cultură).

 

* Foto: @ ucstgm

 

Vali STOICA



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului msnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ