Inflația în România scade la 15,3%, în ciuda creșterii prețurilor la zahăr, ulei alimentar și gaze

ECONOMIE. Rata anuală a inflației în România a scăzut la 15,3% în octombrie, de la 15,9% în luna precedentă, în ciuda faptului că prețurile au crescut constant în aceeași perioadă.

Cele mai mari creșteri de prețuri au fost pentru zahăr (62%), ulei alimentar (43%) și gaze (40%), potrivit Institutului Național de Statistică (INS) din România. De asemenea, a crescut prețul energiei electrice, cartofilor, untului, brânzei, laptelui, pâinii și al ouălor.

Față de octombrie 2021, bunurile nealimentare s-au scumpit cu 14,37%, cele alimentare cu 20,58%, iar serviciile cu 8,31%.

De la o lună la alta, creșterile de prețuri au rămas constante. Astfel, prețurile de consum în octombrie 2022 față de septembrie 2022 au crescut cu 1,3%, aceeași rată de creștere fiind raportată și în septembrie 2022 față de august 2022.

“Rata inflației de la începutul anului (octombrie 2022 față de decembrie 2021) este de 14,5%. Rata anuală a inflației în octombrie 2022 față de octombrie 2021 este de 15,3%. Rata medie de variație a prețurilor de consum în ultimele 12 luni (noiembrie 2021 – octombrie 2022) față de precedentele 12 luni (noiembrie 2020 – octombrie 2021) este de 12,4%”, precizează INS.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare