INFO – Duminică se redeschide Piața de vechituri (Ócska piac) din Târgu Mureș

PIAȚA DE VECHITURI. Duminică, 4 iulie 2021, se redeschide Piața de vechituri (Ócska piac) din Târgu Mureș (este localizată pe strada Călărașilor nr.107, în fosta cazarmă militară), a anunțat Primăria municipiului reședință de județ. Programul de funcționare al pieței este în intervalul orar 7.30-15.00.

 

Ca noutate față de funcționarea de până acum a Pieței de vechituri este programul, adoptat de Adunarea Generală a Acționarilor în 22 iunie 2021. Potrivit acesteia, piața se va organiza nu doar duminică, ci și marți, după același orar de funcționare (de la ora 7.30 la ora 15.00).

 

Piața de vechituri (Ócska piac) din Târgu Mureș și-a suspendat activitatea în urmă cu mai bine de un an, în 10 martie 2020, din cauza restricțiilor impuse de pandemia de COVID-19. Începând din 1 iulie 2021, la nivel național au fost adoptate mai multe măsuri de relaxare, printre care și permisiunea funcționării târgurilor, talciocurilor și a bâlciurilor.

 

msnews

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare