Interviu cu domnul Prodan Victor – primarul orașului Ungheni, Mureș

INTERVIU. Primarul Orașului Ungheni și al localităților aparținătoare, Domnul Victor Prodan, a prezentat o parte din proiectele aflate în plină desfășurare pe raza unității administrativ teritoriale, pentru publicația ghidulprimăriilor.ro:
 
Ce proiecte de investiții v-ați propus să realizați până la finalul acestui mandat?
 
Din fonduri locale, desfășurăm lucrări de modernizare stradală și a căilor pietonale aferente, lucrări la rețeaua de canalizare a orașului, lucrări de dezvoltare a infrastructurii sportive – respectiv realizarea unei baze sportive noi pe raza localității Morești.
Consider că asigurarea tuturor condițiilor necesare pentru desfășurarea unui bun trai pentru locuitorii administrați este prioritară, așadar doresc să asigur acest lucru și prin realizarea, respectiv începerea lucrărilor la o nouă creșă și grădiniță pe raza orașului Ungheni.
Totodată continuăm proiectul sportiv C.S. Unirea Ungheni 2018, prin dezvoltarea infrastructurii necesare sportului de masă și în special a celui de performanță, pe raza U.A.T. Ungheni.
Modernizarea stradală și pietonală dar și rețeaua de canalizare menajeră, pe de altă parte, vor cunoaște în continuare un proces amplu de dezvoltare, astfel că în ajutorul planurilor mele vin și cele două proiecte depuse și câștigate pe axa Anghel Saligny, în valoare de peste 17.300.000lei.
 
Ce proiecte au fost demarate în perioada 2021 – 2022 sau au fost implementate în totalitate până în prezent?
 
În ultimul an, pe raza U.A.T. Ungheni am continuat lucrările de dezvoltare-modernizare rețea stradală și pietonală, astfel am asfaltat străzi precum Mălinului, Salcâmului, Nucilor, Florilor, Rapsodiei, Bisericii, Catedralei din orașul Ungheni, străzile Păcii, Eroilor din Vidrasău; în aceste momente lucrările sunt în desfășurare pe raza orașului în localitatea Vidrasău pe strada Paroște, strada Busuiocului, iar în continuare vor fi modernizate strada Bazei din orașul Ungheni, și strada Izvor din localitatea Cerghizel.
 
Ce investiții locale veți prioritiza cu bugetele disponibile prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny?
 
În ceea ce privește axa Anghel Saligny, am cuprins parte de modernizare stradală și căile de acces pietonale aferente a peste 20 de străzi și totodată proiecte de canalizare menajeră pe raza orașului Ungheni. Mai cu seamă:
 
1-Canalizare menajeră în orașul Ungheni pe străzile: Rozelor, Magnoliei, Cosminului, Viitorului și tronsonul E60-DE1067, în localitatea Vidrasău pe străzile: Martirilor, Busuiocului, Înfrățirii, în localitatea Morești pe străzile: Panseluțelor, Crinului, Delniței, Cap-ului, județul Mureș – în valoare de 5.074.482,27 lei;
 
2-Modernizarea unor străzi din orașul Ungheni: străzile Baladei, Nirajului, Liliacului, Plopilor, Gospodarilor, Cinceu, Bradului segment 2, Crinului, Cosminului, Stadionului Segment 2,3,4 – din orașul Ungheni, str. Martirilor – din localitatea Vidrasău, străzile Crinului, Panseluțelor, Grui, Strâmtă, Plaiului, Romaniței – din localitatea Morești, străzile Cimitirului, Finlandia – din localitatea Cerghizel, străzile Izvorului, Câmpului – din localitatea Recea, străzile Văii, Dosului – prelungire, Cornișu Mic – din localitatea Cerghid, orașul Ungheni, județul Mureș – în valoare de 12.254.166,10 lei.
 

 
Care sunt punctele forte ale localității dumneavoastră? Ce avantaje competitive are localitatea dumneavoastră și ce puncte forte doriți să maximizați în acest mandat?
 
Ca puncte forte, atunci când discutăm despre specificul zonei Ungheni, vorbim despre o zonă puternic industrializată aflată în plină expansiune. O zonă de interes pentru investitori, o zonă aflată în imediata apropiere a municipiului reședință de județ care poate oferi o alternativă viabilă atât antreprenorilor pentru a își dezvolta afacerile cât și persoanelor fizice aflate în căutarea unui loc pe piața muncii.
 
Ca proiect pe care îl continuă administrația locală actuală, orașul și localitățile aparținătoare sunt axate pe dezvoltarea infrastructurii și modernizarea acesteia acolo unde este cazul, pe de altă parte un proiect sportiv de performanță prinde rădăcini în ultimii ani, orașul Ungheni devenind un candidat important prin grupele de copii și juniori dar și prin echipa etalon a orașului, la oraș model în dezvoltarea sportului de masă și de performanță în România, clubul local – C.S. Unirea Ungheni 2018, bucurându-se deja în ultimul campionat de fotbal organizat de FRF, de cea mai bună poziționare pe care o echipă din județul Mureș a avut-o. în clasamentul final.
Orașul Ungheni și localitățile aparținătoare cunosc o dezvoltare continuă în ultimii ani, fiind una din cele mai importante unități administrativ teritoriale ale județului.
 
Ce potențial turistic are în prezent localitatea dumneavoastră și cum vă doriți să dezvoltați turismul local/zonal?
 
Din perspectivă turistică, la nivelul unității administrativ teritoriale Ungheni ne bucurăm de segmentul turismului religios practicat pe raza localității Recea, la mănăstirea ”Adormirea Maicii Domnului”.
În acest sens observăm o creștere a interesului pelerinilor ortodocși în această zonă administrată, lucru îmbucurător nu doar din perspectivă economică, cât în special din cea spirituală.
 
Sunt sigur că într-o formă sau alta, segmentul sportiv care se dezvoltă foarte sănătos la nivelul orașului, va contribui de asemenea la partea de „turism„, respectiv atractivitate pentru locuitorii domiciliați în satele și orașele/municipiile limitrofe, tocmai prin performanțele obținute și prin reprezentativitatea pe care echipa de fotbal a orașului o are, pentru întreg județul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ultimele articole

Articole Similare