Interviu Julien Tănase: E istoria unor încercări de 30 de ani

Recent, ziaristul și scriitorul Julien Tănase a publicat două volume dintr-o trilogie, iar la Târgu Mureș a avut loc una dintre lansări. Este vorba de o trilogia în care vorbește despre rezistența în timp a unui cuplu tânăr de îndrăgostiți, care a trecut prin evenimente rupte de realitate, dar ca într-un film de suspans. Am discutat puțin cu autorul despre cărțile sale, iar de aici s-a născut un scurt interviu.

 

Cele două volume sunt jurnale ținute de-a lungul timpului sau le-ai scris din amintirile care s-au păstrat?

Amintiri. Scriitorii nativi scriu din memorie…

Cât timp a durat să așterni amintirile pe hârtie?

În iunie m-am apucat, iar în august era gata. După corectură și organizare de evenimente, i-am dat drumul la apă în octombrie.

Care a fost partea cea mai grea?

Întreaga carte, de fapt întreaga trilogie, căci acum lucrez la partea a doua a seriei, care înseamnă alte două volume, iar până în luna mai sper să termin și ultima parte. Întreaga carte e grea.

Dar e vorba și despre iubire, iar aici poate a fost mai ușor, nu?

Da, de fapt am găsit forma cea mai frumoasă şi mai ușor de exprimat pentru mine, ca să-mi pot scrie autobiografia. Sub învelișul unui roman de dragoste. În realitate descriu povestea a doi tineri, care îşi încep viața de cuplu imediat după Revoluție şi care încearcă să supraviețuiască acelor timpuri ale unei democrații, din care nimeni nu înțelegea nimic la acea dată. Doar se spera în mai bine. Te iubesc spui și când îți merge bine și când îți merge rău, într-un cuplu… indiferent de timpurile trecute.

Cum a reflectat presa evenimentul tău? Colegii.

Ah, dar mai există jurnaliști în Mureș care mai citesc cărți? Te înșeli, prietene! Bine, cu excepția ta, dar tu ești din Moldova. Apoi cartea mea nu e pentru jurnaliști, ci pentru cupluri, pentru îndrăgostiți. Nici n-am vrut să fac evenimente, că aveam contracte cu mai multe librării, dar m-au convins câteva doamne. Dacă locuiesc aici, ar fi fost păcat să nu o lansez în Mureș. Acum e în toate librăriile și bibliotecile din județ. Am însă lansări în mai multe orașe din Moldova, dar și Harghita.

 

Biografie

Scriitorul Julien Tănase (52 de ani) este de profesie jurnalist de investigații şi de-a lungul vieții a fost impresar artistic şi organizator de spectacole, apoi a devenit agent acoperit al Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate din MI şi detectiv particular.  A mai publicat cărțile „Agentul Edward, între a fi sau a nu fi” și ”Jurnalist made în România”. Acum patronează ziarul Controverse, dar s-a retras din viața publică după două infarcturi.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare