INVESTIȚIE – Cât costă și cu cât contribuie administrația din Reghin la reabilitarea Cinematografului Patria

CINEMATOGRAFUL PATRIA. Cinematograful Patria din Reghin, dat în folosință în urmă cu 55 de ani (la 23 august 1964) și închis oficial în urmă cu 10 ani (la 21 mai 2009 – deși nu mai rulau filme din anul 2005), va reabilitat, până la urmă, începând de anul viitor, printr-o finanțare comună a Companiei Naționale de Investiții (CNI) și municipalitate.
Pentru acest proiect, al cărui necesar financiar este de 2,45 milioane de euro (exact: 11.659.785,82 lei, echivalentul a 2.452.368,46 euro), statul va cotiza cu peste 2,2 milioane de euro, iar municipiul Reghin va avea o participație de 243.411 euro.
Reabilitarea cinematografului din Reghin a fost adus pe tapetul potențialelor investiții încă din urmă cu 5 ani, în martie 2014 serelul Aalto Proiect din Târgu Mureş fiind plătit pentru un proiect de care prevedea reabilitarea “la pachet” a cinematografului și a parcului central.
În august 2019, proiectul de reabilitare, modernizare, extindere și dotare a cinematografului Patria din Reghin a fost respins și întors de CNI la Primărie pentru a fi modificat. În fine, de-a lungul timpului proiectul a tot fost modificat, până când a ajuns la forma aprobată recent pentru finanțare, forul deliberativ al orașului aprobând deja contribuția la proiect, obligațiile ulterioare și cedarea imobilului către CNI până la finalizarea proiectului.
La sfârșitul acestei săptămâni, proiectul de reabilitare a fost avizat de la Comisia tehnico-economică a CNI, urmează semnarea contractului de finanțare, predarea amplasamentului și, așa cum am precizat, începând de anul viitor licitația pentru execuție.
Cătălin VISCHI