INVESTIȚIE – Execuția noului pod de la Sighișoara, peste râul Târnava Mare, introdusă în licitație la valoarea estimată de peste 1,4 milioane de euro

POD ÎN SIGHIȘOARA. Municipalitatea Sighișoara a introdus în licitație execuția lucrărilor la podul peste râul Târnava Mare, estimate la valoarea totală de peste 6,8 milioane de lei (exact: 6.843.228,69 de lei, echivalentul a peste 1,4 milioane de euro).

 

Conform proiectului tehnic, podul va avea o lungime de 70,2 metri și o lățime de 11,3 metri, partea carosabilă având 7,8 metri și două trotuare (căi pietonale) de câte 1,5 metri lățime fiecare.

 

Noul pod va face legătura între cartierul de locuințe Târnava II (zis Bărăgan), situat pe malul stâng al râului, și restul orașului (la vreo 200 de metri de podul de cale ferată) și va fi finanțat, în cea mai mare parte (70%) din bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, prin PNDL 2 (Programul Național pentru Dezvoltare Locală), restul urmând să fie acoperit din bugetul local.

 

În lipsa podului, în acest moment, legătura între locuințele din stânga râului Târnava Mare și municipiul Sighișoara se face printr-un pasaj subteran cu un singur sens de mers (inițial pietonal, transformat de nevoie în auto, dar impropriu) și două traversări la nivel cu calea ferată.

 

Proiectul podului și a drumului de legătură aferent acestuia nu este unul recent, datând din anul 2004, și a fost motivat prin realizarea unei legături directe, fără folosirea DN13, a locuitorilor celui mai mare cartier al Sighișoarei cu gara, autogara și piața agroalimentară, acest fapt ducând și la decongestionarea considerabilă a traficului auto la orele de vârf.

 

Vali STOICA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare