INVESTIȚIE – Producătorul de lacuri și vopsele Köber își face depozit propriu și în Mureș

DEPOZIT. Proprietarul producătorului de lacuri şi vopsele Köber, inginerul Aurel Köber, a anunțat decizia de a investi 5 milioane de euro, o parte din sumă fiind destinată realizarea unui depozit propriu în județul Mureș. Compania are în județul Mureș un birou de vânzări (o reprezentanță, pe strada Depozitelor din Târgu Mureș) și contracte cu mai mulți furnizori de profil, însă a decis să își crească numărul depozitelor proprii, până acum având 15.

 

Noile depozite se vor construi în județele Mureș, Sibiu, Cluj și Timișoara, mare parte din suma repartizată în acest an investițiilor fiind însă repartizată modernizării fabricii de peliculogeni şi răşini sintentice din satul Turturești (comuna Girov – județul Neamț) – firma mai deține o fabrică, pe platforma chimică Săvinești, cu o capacitate totală de producție de 100.000 tone/an.

 

Köber este prima companie privată producătoare de lacuri și vopsele care a fost înființată în România (în anul 1990). În ultimii doi ani, cifra de afaceri anuală a companiei a depășit pragul de 300 de milioane de lei, cifrându-se la aproximativ 318 milioane de lei.

 

Liviu DAMIAN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare