INVESTIȚIE – Subsolul Pavilionului Central al spitalului din Târnăveni intră în reabilitare, la 3 ani de la semnalarea riscului epidemiologic cauzat de infiltrațiile apei

0
119

SPITAL TÂRNĂVENI. După aproape 3 ani de la semnalarea problemelor cauzate de infiltrații în subsolul clădirii Pavilionului Central al Spitalului Municipal ”Dr. Gheorghe Marinescu” Târnăveni, în sfârșit lucrarea de reabilitare și modernizare a fost introdusă în licitație publică, unitatea spitalicească estimând investiția la peste 2,4 milioane de lei (sumă care cuprinde TVA, echivalentă cu 490.000 de euro).

 

Pavilionul Central al unității spitalicești, edificat cu două etaje și situat la intrarea în incinta dinspre strada Victor Babeș, adăpostește secțiile Interne, Chirurgie, Obstetrică-Ginecologie, Dermatologie și ATI. La subsolul în suprafață de aproximativ 900 mp sunt amplasate centrala termică, câteva magazii pentru materiale sanitare și de curățenie și vestiarele asistentelor, infirmierelor și brancardierilor, însă mai bine de jumătate din suprafață este neutilizată din cauza infiltrațiilor și inundațiilor, hidroizolația fiind deteriorată.

 

Practic, la fiecare ploaie mai serioasă apa se infiltrează în pereții clădirii și inundă subsolul, umitatea ridicată favorizând dezvoltarea de mucegaiuri, ciuperci, precum și multe insecte (în special țânțari). Primele demersuri concrete de reabilitarea a subsolului cu risc epidemiologic au demarat în 2018, prin realizarea unei Documentații de Avizare a Lucrărilor de Intervenții.

 

De atunci au trecut 3 ani și iată execuția efectivă a lucrării a fost introdusă în licitație, ofertele constructorilor fiind așteptate până la 14 decembrie 2021. Lucrările trebuie executate în circa 4 luni (120 de zile), iar criteriul de atribuție al contractului este Cel mai bun raport calitate-preț, unde prețul are o pondere în decizie de 60% (20% durata execuției – 120 de zile fiind durata maximă -, 10% experiența profesională și 10% lucrări similare).

 

Spitalul Municipal Târnăveni are o capacitate operaţională de aproximativ 2.600 pacienţi/lună, fiind o unitate sanitară publică de interes local şi judeţean, în subordinea administrativă a Consiliului Județean Mureș.

 

* Foto: @Spitalul Municipal ”Dr. Gheorghe Marinescu” Târnăveni

 

Andrada VLAS, Liviu DAMIAN



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului msnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ