INVESTIȚII DIN BANII STATULUI – Cinci creșe noi vor fi construite în Târgu Mureș, Reghin, Sighișoara și Târnăveni

CREȘE – JUDEȚUL MUREȘ. Cinci noi creșe pot fi construite în județul Mureș, din banii statului, prin Programul național de construire de creșe, finanțat din bugetul Ministerului Dezvoltării. Contractele de execuție pot fi semnate de la începutul anului viitor, când ar putea începe și construcțiile propriu-zise. Însă, în acest moment, doar municipiul Sighișoara a depus documentațiile necesare, celelalte administrații publice locale care au dreptul să solicite aprobarea noilor creșe și să depună până la sfârșit de octombrie documentația necesară.
Conform unui Ordin emis de Ministerul Dezvoltării, la nivel național se vor construite în prima fază, de la începutul anului viitor, 138 de creșe noi, modern și eficiente energetic, iar în faza a doua încă 110, toate fiind finanțate din banii statului. Ordinul prevede că noile creșe vor avea trei dimensiuni (sunt proiecte tip): mari (cu o capacitate de 100-110 copii), mijlocii (cu o capacitate de 60-70 de copii) și mici (cu o capacitate de 40-50 de copii), locațiile fiind în municipii, dimensiunea acestora fiind stabilită în funcție de nevoi.
Astfel, municipiile reședință de județ (în cazul județului Mureș, Târgu Mureș) vor putea solicita construirea a două creșe, iar celelalte municipii, câte o creșă. Clădirile sunt prevăzute cu spălătorie, bucătărie, cabinet medical, sală multifuncțională, spații administrative și terenuri de joacă în aer liber. De asemenea, pe acoperiș sunt prevăzute panouri fotovoltaice (pentru a asigura un aport de energie verde), iar geamurile, ușile, pereții și podeaua vor fi bine izolate, pentru a fi nevoie de resurse minime pentru asigurarea temperaturii optime.
Deocamdată, din cele 5 creșe noi care pot fi solicitate de județul Mureș (două în Târgu Mureș și câte una în Reghin, Sighișoara și Târnăveni), doar administrația din Sighișoara a depus documentația pentru edificarea unei creșe de dimensiune medie (cu capacitate de 60-70 de copii), aceasta făcând parte din cele 47 de cereri deja aprobate (în județele Covasna, Galați, Satu-Mare și Sibiu fiecare municipiu a depus deja documentația necesară).
Municipalitățile trebuie să pună la dispoziția autorității (Ministerul Dezvoltării / Compania Națională de Investiții) terenul necesar construcției și să justifice numărul de copii pe baza indicilor de natalitate. În România există în acest moment doar 386 de creșe.
Andrada VLAS