Investiții în infrastructura sportivă la Reghin: bază modernă și clase de fotbal aprobate pentru 2025

INVESTIȚII. La Reghin, investițiile în sport continuă cu pași siguri. Lucrările la noua bază sportivă, începute în 2021, avansează constant. Proiectul include două terenuri de tenis, un teren de fotbal omologat FIFA și un vestiar modern – toate realizate cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local Reghin, în parteneriat cu Federația Română de Fotbal (FRF).
Această inițiativă face parte dintr-un program național al FRF, care susține 14 proiecte similare în colaborare cu administrațiile locale din țară. În paralel, alte 45 de baze sportive sunt deja finalizate, prin investiții guvernamentale derulate de Compania Națională de Investiții (CNI). La Luduș, un nou proiect urmează să fie demarat în curând, licitația fiind deja încheiată.
Educația sportivă are, de asemenea, un sprijin solid. În colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Mureș, la Reghin au fost aprobate de Ministerul Educației pentru anul școlar 2025: trei grupe de începători, trei grupe de avansați și o grupă de performanță la fotbal.
Este o reușită comună care merită apreciată. Felicitări Primăriei și Consiliului Local Reghin, antrenorilor, profesorilor de sport, elevilor și părinților!