Jucătoarea româncă de tenis de masă – Bernadette Szocs, s-a oprit în sferturi la turneul stelar de la Macao

SPORT. Vineri, în optimile de finală ale turneului WTT Champions Macao 2022, jucătoarea româncă de tenis de masă Bernadette Szocs a reușit o victorie extraordinară în fața campioanei olimpice en titre, chinezoaica Meng Chen, cu scorul de 3-2 (8-11, 11-9, 11-8, 7-11, 13-11).
 
Bernadette a declarat la finalul jocului că este extrem de fericită și că nu-i vine să creadă ce performanță a reușit: „Nu am cuvinte, pentru că e un miracol, am învins campioana olimpică. Sunt încrezătoare, am jucat fiecare punct, am pus presiune pe ea și e incredibil că am învins campioana olimpică. Nu contează împotriva cui joc, contează cum joc, sunt în cea mai bună formă şi sunt încrezătoare că o pot învinge și pe Mima Ito”.
 
Szocs, numărul 31 mondial, a câștigat în primul tur în fața slovacei Barbora Balazova, cu 3-0 (11-4, 11-4, 13-11).
 
Sâmbătă, din păcate Bernadette Szocs, a fost învinsă în setul decisiv de Mima Ito, locul 6 mondial, în sferturile de finală ale turneului WTT de la Macao.
Nipona a condus cu 1-0 și 2-1 (11-8, 11-3), sportiva noastră a revenit de fiecare dată (11-8, 11-7), dar a cedat în setul decisiv (11-8).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare