JURNAL DE CĂLĂTORIE – Italia: Fascinanta „casă” a martirei virgine care patronează Catania (2)
ZIUA 2. După nici măcar de meteorologi anunțata ploaie de aseară – care-a durat până spre dimineață spre satisfacția nedisimulată a coloraților comercianți de umbrele de unică folosință -, orașul de poalele Etnei ne-a întâmpinat senină și împăcată cu ea. Descinderea noastră matinală a avut un scop clar definit: piața de pește (poezia pescarilor-precupeți și a abundenței dăruită de Marea Ionică).
Până acolo însă, furnicar de oameni treziți la viață după ploaie, ca plantele ireal înverzite-n deșert. Catanezii se pregătesc, ca noi toți, de Anul Nou (e finalul anului 2017) și nici nu știu dacă erau mai mulți adunați în piațeta unde se vestesc concertele (nu chiar ca-n orașele românești, fie pentru că ăștia-s mai săraci sau mai grijulii cu banii publici, deși Catania este unul dintre cele mai importante centre cultural-artistice ale Italiei și nu de ieri, de azi, ci încă din perioada renascentistă, din urmă cu 700 de ani) sau în Piața Domului.
În Piazza del Duomo din Catania, pe strada ce poartă numele „regelui gentilom” („il re galantuomo”), primul monarh al Italiei Unite, Via Vittorio Emanuele II, o să găsești cel mai important edificiu religios al orașului. Dacă ajungi acolo, n-ai cum să ratezi întâlnirea, orice localnic știind să te orienteze către generoasa piațetă, pentru că acolo, pe lângă Dom (Catedrală) mai sunt condensate alte două simboluri ale Cataniei: fântâna-obelisc a Elefantului (Fontana dell’Elefante, proiectată de arhitectul sicilian Giovanni (Gian) Battista Vaccarini și edificată în anul 1737, din rocă vulcanică) și fântâna lui Amenano (Fontana dell’Amenano, construită în 1867 de maestrul napoletan Tito Angelini, din marmură albă de Carrara, ca un tribut adus râului Amenano, întruchipat în tânăr armonios).
În fine, catedrala. Cu hramul Sfintei Agata, martira virgină care patronează orașul, acestă construcție are o poveste de viață asemănătoare cu cea a Păsării Phoenix. A murit ș-a-nviat de tot atâtea ori, ca și cum asupra sa ar veghea un înger care n-o lasă să dispară. Nici n-are cum, e prea frumoasă! Edificată la final de secol XI, din donațiile consistente ale viteazului luptător normand Roger I Cel Mare, supranumit Bosso, conte de Hauteville și Mare Conte al Siciliei, cel care a eliberat Sicilia de musulmanii arabi și cucerit apoi Malta, gonindu-i pe sarazini și făcând-o tributară Siciliei.
La 75 de ani de sfințire, însă, Domul catanezilor s-a năruit în urma unui incendiu devastator, fiind refăcut și apoi prăbușit din nou, din cauza unui puternic cutremur, la sfârșitul secolului al XVII-lea. Din mărețul edificiu au mai rămas doar clopotnița, un turn și câteva abside, însă apoi, trei arhitecți de sacrificiu și-au închinat cunoștințele pentru a o reface pe parcursul a (atenție!) 160 de ani: Gian Battista Vaccarini, Jerome Mansion și Carmelo Sciuto Patti. Și Cattedrale di Sant’Agata (Duomo di Catania) a renăscut la jumătatea veacului al XIX-lea. Acum însă e-n pericol din nou. Închisă publicului, cu câteva statui „bandajate” pentru a le proteja să nu se prăbușească, mândria catanezilor e sub perfuzii.
Dar știți ce e optimist în toată povestea asta cu o clădire care-și cere dreptul la nemurire? Faptul că localnicii nu vor s-o părăsească. Când am privit-o, câțiva erau în jurul ei, ca-ntr-o-mbrățișare tandră, încurajatoare. Ca și cum ar proteja-o. Vor s-o reabiliteze prin donație publică și au înconjurat Domul cu bannere care impresionează, unul dintre acestea subliniind: „Biserica și-a închis porțile… și tu?”. E o reacție care nu poate să nu te impresioneze. Toți, împreună, pentru a salva simbolul cetății.
Sfârșit de scriere și de decembrie. Catania, în oraș portocalii au rod pe ei…
Cătălin VISCHI
