JURNAL DE CĂLĂTORIE – Spania: Cascadele din Algar sau tumultul comercializat al unui râu

ZIUA 5. Prezentat drept “unul dintre cele mai recomandate locuri de vizitat” din Provincia Alicante, Les Fonts de l’Algar (Cascadele din Algar), îți este servit, într-adevăr, ca un “must do” (pentru vorbitorii de limbi slave, “o necesitate”). Adică, vezi-Doamne, nu se face să ajungi pe Costa Blanca și să nu vizitezi Cascadele din Algar, că ți se mărește subit prostata.

Ce e de fapt? Dacă nu vii dintr-o țară deșertică, sigur ai acasă cel puțin o cascadă mult mai spectaculoasă, care însă nu beneficiază de o corespunzătoare strategie de marketing turistic, implicit e privită așa, la liber, ca un soi de „Bă, ce fain e!”, urmat de retragerea pe vreo terasă furnizoare de lichide reci. Mai simplu spus, Cascadele din Algar sunt un mare fâs comercial. Știu, restul o să vă spună că-s mirifice, de poveste, bla-bla-bla…

Bătând Alicante, e bine să le vezi în două condiții: dacă drumul spre altundeva trece și pe acolo și dacă vii cu mașina (sau circuli cu una închiriată). Altfel, te vei plictisi de moarte (timp de șase ore!) într-un loc în care spaniolii și-au dovedit abilitățile în marketing vânzând apă și piatră.

Cel mai mare producător european de nispero

Când ajungi într-un loc străin, strategia succesului e să te-ntreții amical cu cât mai mulți localnici neimplicați în turism. Așa vei afla ponturi, destinații/obiective faine, dar nepromovate turistic, practic, ce merită și ce nu. De regulă, e bine să ții seama de sfaturile lor. De data asta, noi n-am făcut-o și scrierea asta e tocmai pentru ca cititorul neîncăpățânat să nu repete greșelile pe care le repercutăm direct :).

Situate la vreo 15 kilometri de comercialul New York al Spaniei, Benidorm, Les Fonts d’Algar sunt în aria administrativă a Callosa de Ensarriá (sau Callosa d’en Sarrià, cum îi spun localnicii), un orășel montan cu vreo 7.000 de suflete unde, din terenul acela arid, ies la lumină unele dintre cele mai fascinante, gustoase și nepopularizate fructe din lume: nisperos. Fructele astea, care-s un fel de pere mici, galben-orange, vin, de fapt, din China, iar în Europa sunt produse pe scară largă tocmai aici, în aridul Sarrià. E mândria localnicilor, cei mai mari producători de nispero de pe Bătrânul Continent.

Nispero este unicul arbust fructifer care înflorește și se coace… iarna (se găsesc doar câteva săptămâni pe an, pentru că sunt imposibil de păstrat o perioadă mai îndelungată – localnicii fac din nisperos dulcețuri și vin). Sunt “ceva” de vreo 5 centimetri, zemoase și cu gust dulce-acrișor fals, aroma fiind ușor (doar ușor) asemănătoare cu un melanj de gutuie și caisă.

În Callosa d’en Sarrià, plantațiile de nisperos sunt la fel de valoroase ca și cascadele din Algar, fiind protejate (de păsări) aproape total cu pânze uriașe, de aceea, vara-toamna, zona pare… peticită. Observați, sper, că vă vorbesc de un fruct, deși ar trebui ca subiectul să fie cascadele – era mai interesantă povestea rarului nisperos (în România, fructului i se spune “loquat” – îl găsiți, rar, iarna, în supermarketuri -, iar arbustului, moșmon japonez).

În mașina de spălat Algar

Bine, s-ajungem și la cascade. Sunt la vreo 3 kilometri de Callosa d’en Sarrià, în direcția Bolulla. E un resort turistic în toată regula. Spaniolii au organizat transport în comun spre această destinație, dar există un singur autobuz dus și unul întors (la șase ore după ce ajunge). Altă posibilitate de a pleca de acolo n-ai. Mergi, vezi și… aștepți cinci ore să vină ăla să te ia naibii de acolo.

Locul e ca o grădină zoologică în care în loc de animale e îngrădit un rău mic (Algar), care, înainte de a se vărsa în Mediterană formează în acea zonă o serie de cascade. Bine, frumos. Altceva? Aaa, dacă ești complet lipsit de neuroni o să procedezi ca gloata (mii, multe mii de turiști din toate colțurile lumii) care au Mediterana lângă ei (și apa e perfectă în golfurile din Costa Blanca, am spus deja), stau cu picioarele în apă până la genunchi și se uită la cascade. Apoi, probabil, fac piș, extaziați (pare că am fost rău, doar pare…).

Totul e comercial, modificat, construit și prezentat ca natural: drum cu balustradă, pavaj, podețe, trambuline, trolls-uri (micile ochiuri de apă formate de cascade – apropo, acestea sunt mici, probabil cea mai mare cascadă are 5-6 metri). Cert e că zona e exploatată turistic la sânge. Bine, poze n-ai cum să faci, sunt 4.873 de oameni pe metru pătrat și se fac cam 821 de selfie-uri cu fiecare cascadă pe secundă. De parcă-i campionat mondial de selfie – poate chiar e…

Se vând bilete de intrare ca la ștrand (ieftine, 5 euro/adult), iar în zonă s-au dezvoltat business-urile locale: poze, brelocuri, magneți de frigider, costume de baie (că, „Băi, musai să facem baie în cascade!”), papuci de apă (fără ei îți frângi gâtul pe pietrele mâzgoase), șlapi, prosoape de baie, piscine (Cum?, piscine lângă cascade? Da, pentru că și spaniolii au estimat că dezamăgiții o să își dorească să facă baie într-un loc cu dimensiuni relativ umane, nu într-o găleată cu apă. Dar s-au înșelat!). Evident, restaurante. Schepsisul e ăsta: o înțelegere între firma de transport în comun și investitorii din Callosa d’en Sarrià. Îi aduci și-i lași aici un sfert de zi. La cascade, n-au ce să facă, oricât de tâmpiți sunt și, după ce stau cu gleznele-n apă două ore, îi prinde foamea, setea etc. Vivat!

Concluzie: destinație naturală cu mari intervenții voluntare a omului, interesantă de văzut (pe îndelete!) timp de 30 de minute. Dacă nu le-ar da voie să facă baie, ar fi aproape perfect și, desigur, ar da faliment, lăsând iarăși zona sălbatică, adică așa cum a creat-o timpul. Consider că mi-am făcut datoria, estimez că impactul va fi minim (ajunșii pe Costa Blanca vor continua să meargă „la Cascade” ca la Sfintele Moaște și apoi, unii, vor admite: Băi, a avut dreptate ăla, e un fâs!”).

Cătălin VISCHI