JURNAL DE CĂLĂTORIE – Spania: Colorat de copii, Villajoyosa e din “lumea care nu există”
ZIUA 4. Au luat niște pici, vopsea și i-au exploatat pe ăia mici punându-i să facă ce le trece prin cap. Așa a rezultat ceea ce se vede astăzi, în partea veche a orașului, edificată ca scut în cetetea medievală a urbei, ca un fel de recunoștiință pentru faptul că atâtea secolele i-au apărat de mauri și de pirații berberi. Valencianii îi spun La Vila Joiosa (Orașul Vesel), noi, consumatorii de comercial, îi zicem Villajoyosa, dar localnicii îi spun simplu: La Villa (Orașul). Miezul.
Calmi, de-o seninătate molipsitoare, cei de pe malul râului Amadorio, care se scurge chiar în fața ta în maiestuasa Mediterană, trăiesc cu frustrarea (nedreaptă, după ce vezi Villajoyosa) de a fi detronați de o suburbie a La Villa, Benidorm, fost district al lor care, astăzi, a devenit mai mare decât orașul însuși și s-a separat într-o altă unitate administrativă. Zic că-i nedrept, Villajoyosa e o destinație fa-bu-loa-să! Benidorm e 100% comercial, iar La Villa e șarmantă ca o vestală a contropitorilor antici care l-au denumit Alonis (orașul singuratic) – romanii.
Deși are doar 34.000 de locuitori, Villajoyosa se-ntinde languroasă pe 38 de kilometri pătrați, de-a lungul Coastei Albe a Mediteranei, pășind maiestuos peste timp. A fost proprietate a romanilor, apoi a maurilor, a regelui Aragonului Jaime al II-lea, administrată de amiralul Bernardo de Sarriá și apoi de ducele Pedro de Ribagorza, de regii Spaniei, de la Felipe al II-lea până la Alfonso al XIII-lea, care, în 1911, i-a decernat titlul de oraș. E o-ngemănare de vechi și nou (priviți și fotografiile și convingeți-vă).
Bine, acum să trecem la neștiute. Dacă ajungeți în La Villa, o să vi se spună să mergeți musai la Muzeul Ciocolatei, dar eu vă sugerez să că activați neuronul 2 și să căutați orașul vechi. Nu-i greu de găsit, e de-a lungul plajei centrale (foarte faină, “pavată” cu pulbere de nisip și lungă de mai bine de 3 kilometri!), în capăt, lângă fosta cetate medievală (alta dintre multele cetăți medievale locuite din Europa, o subliniere pentru românii care mint, mistificând istoria, afirmând că Sighișoara este „singura cetate medievală locuită”, o aberație care nicicum nu va duce la creșterea turismului într-o țară săracă, ca România, care se încăpățânează să fie printre cele mai scumpe destinații turistice din Europa).
Aici, pare că unor copii li s-au dat bidinele și culori și li s-a spus să facă ce vor. Priviți fotografiile și înțelegeți figura de stil. Inutil să subliniez, cred, că orașul vechi e monument UNESCO, dar poate e util să explic, printr-o legendă, existența clădirilor colorate atât de vesel. Se spune că ele îi ghidau pe marinari și pescari. În esență, însă, Villajoyosa pare mai cochetă decât suratele ei colorate, fiind mai intimă decât mexicanul Guanajuato, mai caldă decât Willemstad din Antilele Olandeze, mai tandră decât chilianul Valparaiso, mai tradițională decât candianul St. John’s și cu tușe cromatice mai frumoase decât italianul Manarola.
Un pont: nu ratați spitalul pelerinilor catolici italieni care ajungeau în La Vila după un drum de peste 1.000 de kilometri (Camino de Santiago). E pe Carrer Frai Posidonio Mayor (ușor pitit prin labirintul străduțelor înguste cât un lat de cot), a devenit muzeu (comercial, deci), dar experiența vizualizării merită chinul descoperirii – eventual întrebați un localnic în vârstă din Orașul Vechi, pentru că, până la urmă, vă aflați în Villajoyosa. Sau în La Villa, ș-atât.
Următorul episod e limitat targetat, știu. Interpretabil, știu și asta. Generat de canicula permanentelor peste 30 de grade Celsius, desigur. (Aproape) 100% misogin, sunt convins. Greu de lecturat pe uscat, cu certitudine. E asumat. Și e despre o critică gastronomică despre… berea iberică. Mărci (multe-multe), gusturi, ponturi, dezamăgiri, surprize… Dar toate reci. Nu mi-a fost ușor J.
Cătălin VISCHI
