Karatiștii de la CSU Târgu Mureș participă la Campionatul Balcanic de Karate din Sarajevo

PERFORMANȚĂ. În perioada 8-10 noiembrie 2024, Miclea Natalia și Priță Aris Luca, sportivi ai lotului național și membri ai secției de karate a Clubului Sportiv Universitar Târgu Mureș, au reprezentat România la a 24-a ediție a Campionatului Balcanic de Karate, desfășurat la Sarajevo, Bosnia și Herțegovina. Competiția, dedicată cadeților, juniorilor și categoriei U21, a fost un eveniment de amploare, cu peste 1200 de participanți din 13 țări.

Natalia Miclea a avut un start promițător, câștigând primul său meci cu 3-0 împotriva unei sportive din Bosnia și Herțegovina. În următorul tur, însă, a pierdut la limită, scor 1-2, în fața unei adversare din Grecia.

Aris Luca Priță a concurat pentru prima dată la categoria juniorilor, revenind după o accidentare gravă. Deși a debutat cu victorii consecutive împotriva unui sportiv sloven și a unui reprezentant din țara gazdă, în semifinale a fost învins de un sportiv sârbu, care a ajuns în finală. Acest rezultat i-a oferit șansa de a lupta în recalificări. Aris a câștigat primul meci de repasaj împotriva unui sportiv macedonean, dar a fost învins în meciul pentru medalia de bronz, ratând astfel podiumul.

Deși nu au obținut medalii, evoluțiile lor au demonstrat potențial și determinare, lăsând o impresie pozitivă în fața unei competiții de nivel înalt.

Antrenorul Nicolae Stanciu a exprimat mulțumiri pentru performanțele sportivilor, chiar dacă nu s-au concretizat în medalii. „Cred că pregătirea sportivă trebuie să fie individualizată și dezvoltată pe mai multe direcții pentru a atinge performanțe de vârf”, a declarat el. Sensei Stanciu a adus mulțumiri speciale părinților pentru susținerea lor, dar și consilierului sportiv Adrian Moldovan pentru contribuția importantă la dezvoltarea sportivilor, iar declarația completă poate fi citită pe pagina noastră web: https://shorturl.at/5Y2T1.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare