La 36 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, Timișoara a readus în prim-plan sacrificiul celor care au deschis drumul spre libertate

EVENIMENT. Ieri, la 36 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, Timișoara a redevenit un spațiu al memoriei și reflecției, readucând în atenția publică sacrificiul celor care au avut curajul să deschidă drumul României spre libertate.

Cu acest prilej, Consiliul Județean Timiș a organizat o ședință comemorativă la sediul fostei „Județene de partid”, loc simbolic în care, în decembrie 1989, s-a constituit unul dintre primele nuclee de opoziție față de regimul ceaușist. La eveniment au participat revoluționari, reprezentanți ai autorităților locale și membri ai societății civile.

Asociațiile de revoluționari și-au exprimat din nou dezamăgirea față de faptul că multe dintre aspirațiile inițiale ale Revoluției nu s-au materializat, subliniind că societatea românească rămâne profund divizată. În cadrul discuțiilor, revoluționarii decembriști au reflectat asupra responsabilității lor, dar și asupra rolului celor care au condus România după 1989, criticând incapacitatea acestora de a duce până la capăt reformele dorite.

Petrișor Morar, membru fondator al Frontului Democrat Român, primul partid politic postrevoluționar constituit la Timișoara în 20 decembrie 1989, a declarat, ieri, pentru Agerpres, că unul dintre cele mai puternice momente trăite a fost acela în care a aflat că și alte orașe s-au ridicat alături de Timișoara, după șase zile în care orașul fusese complet izolat.

„Ceea ce ne doream noi, atunci, nu s-a împlinit decât în parte, deși aveam toate șansele să se împlinească aproape tot. Din păcate, vedem că societatea civilă este în continuare divizată. Nemulțumirile sunt, neîmplinirile sunt. Cea mai mare neîmplinire rămâne viața românilor, care nu este așa cum și-ar fi dorit: o viață europeană, liniștită, echilibrată”, a spus Petrișor Morar.

Acesta a mai arătat că România a traversat permanent crize economice, sociale și juridice, în timp ce idealul Revoluției era prosperitatea și stabilitatea. „Avem și noi vina noastră, că nu am știut să nu renunțăm până la capăt. Cei care au preluat Revoluția aveau experiență, acces la mass-media și informații. Noi eram prea tineri și am cedat prea repede”, a mai afirmat Morar.

Pentru Viorel Sasca, participant la manifestațiile din decembrie 1989 și arestat în acele zile, Revoluția rămâne „neterminată”. Totuși, acesta vede o speranță în generația tânără, care continuă să lupte pentru independența justiției și respectarea statului de drept.

„Mă bucur că tineretul a preluat ștafeta și protestează, vrea dreptate, vrea o justiție corectă. Fără o justiție corectă nu se poate vorbi de un stat de drept, deși mai sunt încă probleme grave nerezolvate”, a declarat Viorel Sasca pentru Agerpres.

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a transmis ieri un mesaj de recunoștință celor care și-au dat viața pentru libertatea de astăzi, subliniind că drepturile de care se bucură acum societatea românească au fost câștigate cu sacrificii uriașe.

„Drepturile de astăzi ni se par firești, dar ele au fost câștigate prin rezistența Timișoarei în fața represiunii și prin curajul celor care au decis că nu mai pot fi călcați în picioare de un sistem totalitar”, a afirmat Alfred Simonis.

Acesta a mai arătat că libertatea de exprimare, libera circulație și accesul la informație, considerate normale pentru tânăra generație, sunt rezultatul direct al zilelor dramatice din decembrie 1989, când românii au fost uniți dincolo de etnie, profesie sau vârstă.

Tot ieri, la Timișoara au debutat manifestările comemorative dedicate Revoluției, care se vor desfășura pe parcursul a cinci zile. Flacăra Revoluției s-a aprins în seara de 16 decembrie 1989, în Piața Maria, când enoriași s-au adunat în semn de solidaritate cu pastorul reformat László Tőkés, amenințat cu evacuarea de către Securitate, potrivit Radio România Actualități.

Protestul a escaladat rapid și s-a transformat într-o revoltă deschisă împotriva regimului comunist, moment în care, pentru prima dată, pe străzile orașului s-a strigat „Libertate!”. În memoria victimelor Revoluției și în onoarea celor care au luptat pentru libertate, la Timișoara au loc ample manifestări comemorative.

Consilierii locali și județeni participă la ședințe festive alături de reprezentanți ai asociațiilor de revoluționari, iar la Opera din Timișoara sunt programate expoziții, lansări de carte, concerte și proiecții de filme tematice. Seara, după ora 17:00, au loc momente de reculegere și un marș comemorativ sub sloganul „Eroii nu mor niciodată”, informează Radio România Actualități.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare