La margine de codru

SENTIMENT. Se spune că nemurirea s-a născut la sat… Eu aș spune cu toată tăria că s-a născut în natură, între trunchiuri de copaci și frunze foșnind în vânt; s-a născut pe câmpiile întinse, peste iarba tăioasă, intre florile sălbatice; peste dealurile curbate, arse de soare, intre munții falnici și pădurile dese, în care doar Dumnezeu cu duhul lui divin mai poate intra.

Îmi fac greu timp pentru astfel de “întâlniri”, recunosc, și am mereu pregătite câteva scuze pentru asta. Dar scuza principală este și motivul numărul 1 pentru care ar trebui să ies mai des în natură. Copiii mei…

De curând ne-am făcut drum prin pădure, undeva după Ivănești. Este locul cel mai la îndemână pentru o ieșire rapidă si fără prea mult fast, dar pe lângă asta, este și nespus de frumos. Fie iarnă, fie vară, primăvară sau toamnă, cât vezi cu ochii ești doar tu și natura.

Era duminică după-masa. Am ajuns în pădure pe când soarele făcea ultimele reverențe, mijind printre copacii aurii.
Împovărată de gânduri, obosită, purtând după mine greutatea unei săptămâni lungi, am coborât din mașină.
Primii pași pe poteca înspre pădure au fost leneși, greoi. Cei mici însă, au sărit sprinten, ei s-au reîntors acasă, și-au îmbrățișat iute momentul revederii cu Doamna Toamna.
Bucuria lor s-a prins și de mine, n-am să neg. Bucuria lor este apă vie, iar nemurirea sufletului meu e însăși libertatea cu care ei încă se bucură de orice lucru simplu.

Toamna nu și-a spus încă toate poveștile și e frumos afară. Sub picioarele încă zăbavnice freamătă frunzele uscate și în nări te lovește mireasma sfârșitului de anotimp. Sufletul își regăsește tihna.
E liniște și e atât de bine.

Ne-am urcat în mașină veseli, privind spre soarele care mijește ultimele raze și mi-am promis c-am să mai vin.
Orașul nu e făcut pentru suflet, ci mai mult pentru minte, și ne vine greu să înțelegem asta atunci când petrecem printre betoane mai mult decât e necesar.

FOTO: Briena Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare